E avantajos să fii prieten cu gagicile prezidenţiale

Binecunoscuta moacă, roşie de la whisky şi de la obsesiile cu moguli, iar lângă ea recomandarea „Băsescu pentru moldoveni!”, semnată de Constantin Simirad, şi el cu moaca lui ştiută, că doar nu era să apară cu o moacă de împrumut. Aşa ceva s-a văzut în campanie pe unele afişe stradale din zona noastră, semn că în politică nu se ţine ranchiună. Simirad, iată, nu mai e şucărit pe marinar, care îl lăsa acum câţiva ani fără dulceaţa huzurului de la ambasada din Cuba prietenă, acolo unde ananasul e ananas, soarele e soare şi ţâţa mulatrei e veritabilă, nu umplută cu amăgiri de silicon.
Pe toate le regulează buldozerul ăsta de timp, mai ales că, pe nesimţite, Liviu Popa, unul dintre finii de cununie ai lui Simi şi candidat cândva la parlament din partea „Partidului Moldovenilor”, a ajuns şi el consul în Spăniuţa, la Castellon. Ce merite a avut Liviu Popa, un avocat ceţos care a halit mulţi hamburgeri cu clienţi fripţi, ca să capete favoarea de a deschide şi a închide uşa unui consulat? Păi, cel puţin un merit mare de tot a avut: a fost amic apropiat şi chiar consilier personal al Mioarei prezidenţiale. Suficient ca să se lăfăie într-o funcţie barosană a diplomaţiei româneşti, pe banii noştri, ai celor care totuşi nu suntem moguli.
Peste toate, remarcabil este cum a devenit Simirad un fel de hoaşcă a satului. Orice partid excitat ştie că, dacă are nişte necesităţi pe-aici prin Moldova, bortele de vădană ale lui Simi îl scot la liman. Înconjurat de-a lungul timpului de o oaste întreagă de lingăi epocali - unii dintre ei plecaţi acum pe lumea cealaltă, de unde rezultă o anumită filozofie - nea Costică a învăţat şi el din zbor această artă rară. A învăţat şi el să lustruiască prin complimente, după ce ani în şir a fost el însuşi zăpăcit de complimente. Să ne amintim cum unul dintre personajele sale de companie, Val Condurache, scria pe coperta unei cărţi de-a lui nea Costică, deoarece Simirad e şi scriitor, ba încă membru al „Uniunii Scriitorilor din România”: „primarul Simirad ar trebui să se teamă de posteritatea scriitorului Smirad”. Iar altul, Cezar Ivănescu, afirma în gura mare că Simirad este Cehov al zilelor noastre. Să nu-ţi vină să-ţi iei câmpii?
Nu se cade să-i pomenim pe lăudătorii simiradieni, fără să amintim – cu scuzele de rigoare adresate pudicilor - una din vorbele care circulau despre unul dintre aceştia, vă las să ghiciţi care: „El este capabil să pupe orice dos, al cărui pârţ îl poate sălta cu un milimetru!”
Grozav se mai potrivesc vorbele astea şi lui Simirad de astăzi!