Narcis SIRETEANU

Despre paragina căilor ferate din ţara noastră am tot vorbit, de ni s-a făcut gura pungă. Înclin tot mai mult să cred că ea a fost premeditată, gândită cu cea mare atenţie chiar. Adăugată la dezastrul căilor rutiere, această realitate sinistră creează o situaţie jenantă pentru noi ca popor. Dar cum acolo sus, la vârf, nu există ruşine, doar noi, păgubiţii, rămânem cu ea.

Să parcurgă trenul poreclit ”rapid” în opt ore lungi o distanţă care, în Europa din care oficial facem parte, e străbătută în doar două ore scurte... Este descalificant, este primitiv. În alte ţări, miniştrii noştri de transporturi din ultimii 27 de ani ar fi fost judecaţi pentru înaltă trădare şi azvârliţi în beciuri întunecoase. La noi, au ajuns în mansarde luminoase, cu simbrii galactice, de parcă sunt nişte staruri.

Un lucru încântător am întâlnit în Franţa, unde trenurile merg brici. Un lucru încântător am zis, dar încântător şi în sens propriu. Vreau să spun că, în fiecare gară, la loc de cinste se află câte un ... pian. Care nu e doar aşa, de ornament, pentru a da bine în ochii călătorilor. Ci e chiar funcţional, cântă.

Mai mult, pasagerii sunt cei invitaţi să cânte la el. Și nu se lasă prea mult invitaţi. Din când în când, câte unul se aşază pe scăunelul din faţa clapelor şi se pune pe ţesut o feerie mai mică sau mai mare... Iac-aşa, am ascultat şi clasicele teme abordate de Clayderman, dar şi oleacă de Beethoven şi de Chopin.

Sunt momente când apartenenţa la poporul român te face să te simţeşti mândru. Să vă mai spun că în gară la Nancy am avut ocazia să ascult Balada lui Porumbescu? Și că pasagerii, care aşteptau trenurile lor, au aplaudat interpretul, o fătucă de vreo 20 de ani, care – judecând după fizionomie - era româncă? Și că au cerut bis?

Mama ei de viaţă! De ce oare balada lui Porumbescu n-o pot asculta interpretată la pian şi în Gările Iţcani, Vatra Dornei şi Câmpulung? 

Why?