Ilie Năstase și ciudatul obicei al românilor



Românii se disting printr-un obicei ciudat. Dacă au între ei un exemplar penibil și pocit, nu-l țin între granițe, ci îl arată lumii întregi. Se comportă ca niște copii tâmpiți, care își arată scabia și furunculele în piață.
Astfel s-a întâmplat, de pildă, cu fata lui Băsescu și cu Gigi Becali, pe care i-am trimis în Parlamentul European, să se facă și să ne facă de baftă. Așa e acum cu poligloata – scuzați, poliglota! – Olguța Vasileasca, aia care cunoaște foarte multe limbi, toate în română. Așa e, mai nou, cu Ilie Năstase.
Nu știu ce mare sportiv a fost sus-pomenitul, dar probabil că o fi fost. Cu toate astea, după retragere, trebuia lăsat să-și câștige existența ca orice alt sportiv la pensie. Avea din ce trăi: mai o reclamă la o bancă, mai o școală de tenis… Nu trebuia făcut general de armată, că racheta de tenis nu e mitralieră, nici mingiuța aia glonț. Sau, dacă a fost făcut general pe timpul tulbure al comunismului, după Revoluție, gradul trebuia să-i fie retras. Și în niciun caz nu trebuia pus pe lista de candidați la Parlament. Unde a și ajuns.
Se pare că am fost printre puținii care au reperat la acest necioplit potențialul de scandalagiu. Desigur, nu am fost băgat în seamă. Presa e azi bună doar pentru umblătoarea din fundul curții barosanilor.
Așadar, Năstase a fost numit căpitan al echipei feminine de Cupa Davis. În locul unui om civilizat și la locul lui, a fost numit lățosul ăsta. Ce a făcut în meciul cu Anglia, cum le-a spurcat pe componentele echipei adverse, a văzut o lume întreagă. Limbaj de stârpitură, atitudine de ciorpandel ajuns.
Și cine s-a găsit să-i ia apărarea? Colegii săi de inteligență din sport. Începând cu Nadia gimnasta. O altă creatură penibilă a sportului românesc. Care zice senin că ”Ilie e Ilie, toată România îl iubește.”
Eroare, duduie! Eu nu-l iubesc. Și nici un alt român civilizat. Așa că nu te mai trezi vorbind ca… Vorbind ca tine.



Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%
Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor
În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor