Narcis SIRETEANU

Pe oriunde merg, privirea mi se izbeşte de pereţi ai clădirilor, vopsiţi cu verzi şi uscate. ”Grafitti”, aşa se numeşte activitatea asta. În marea majoritate, e o treabă care face oraşele şi mai naşparlii decât sunt.

Și este condamnabilă pasivitatea Poliţiei vizavi de autorii creaţiilor mâzgălite pe ziduri. Totuşi, cine le permite ăstora să facă ceea ce fac? Sunt chiar de capul lor? Aşa se pare.

Toate prostiile şi porcăriile posibile sunt inscripţionate pe ziduri, cu vopsele greu de şters. Multe, foarte multe înjurături din sectorul sexual, de preferat în limba maternă engleză, că de la Șecspir ne tragem cu tăţi. ”Fuck” este verbul cel mai iubit de autori. Organele masculine apar şi ele desenate, stilizat ori chiar amănunţit. Basca lui Che Guevara e şi ea la loc de cinste. Și secera, şi ciocanul. Nu lipseşte nici zvastica, pentru că tot zicea un clasic despre nazism şi comunism că sunt gemeni monozigoţi.

Fără să vrei, vezi de toate, începând cu mesaje de-ale tineretului hormonal – mesaje războinice, ori pacifiste - care reiau idei vechi sau impun unele noi doar în aparenţă. Nu lipsesc declaraţiile de amor, de la suflet la suflet, dar nici simbolurile ori compoziţiile grafice care uneori – trebuia să zic ”rareori” - frizează arta. Câte o pasăre în zbor, o floricică.... de astea.

Odată, am văzut un grafittist de ăsta în plină acţiune. Era spre miezul nopţii. Se legase cu o curea de o ţeavă nu foarte rezistentă, a cărei menire era să scurgă apa de pe o clădire publică. Mâzgălea păretele cu un spray şi părea foarte prins de activitatea sa. Probabil că-şi imagina că pune un şurub la maşina de schimbare a lumii.

Sincer, am avut emoţii serioase pentru el. De câteva ori, şi-a compromis echilibrul, de-am crezut că o să cadă şi-o să se transforme jos într-o piftie asfaltină. Ce pierdere grea pentru umanitate ar fi fost!