Narcis SIRETEANU

M-am întâmplat săptămâna trecută în Marseille, al doilea oraş ca populaţie din mătuşica Franţa. Doamne, ce localitate care o fi fost ea frumoasă odată, ca amplasare şi dotare naturală, dar care între timp a fost sluţită complet de prezenţa umană!

Atâta sărăcie, atâta ţigănime arăbească! Atâta murdărie, atâta violenţă care aşteaptă un semn cât de mic să izbucnească! Atâţia hoţi gata să-ţi fure portofel sau geantă, orice! Atâţia beţivani cu priviri ca tulburelul nostru şi cu sticla de vin alături, într-o poză care pare un fel de maternitate alcoolică. Atâţia cerşetori, care trag de tine de să-ţi rupă gecuţa şi iţarii, doar-doar o să le dai măcar juma de euro; iar dacă le dai, mai vor. Atâţia drogaţi, care stau confortabil în propria urină, cu seringa de vârât în venă, culcată ca un câine credincios la picioarele lor, incredibil de jegoase!

Iar asta e doar ce se vede. În spatele cortinei, stă traficul de toate felurile. Şi mai în spate, stau răfuielile între clanurile mafiote, care-şi dispută afacerile necurate. Doar în anul 2016, aceste reglări de conturi au produs o recoltă de 34 de morţi violente.

Nu-ţi trebuie foarte multă imaginaţie să crezi că vreo firmă de import-export a mutat cartierul Giuleşti în sudul Franţei, la Marseille, sau a mutat acolo tot Bucureştiul! Dacă bine mă gândesc, acestui oraş - unde se vorbesc toate limbile pământului, pornite doar din gât - i s-ar putea foarte bine spune Marseilleşti. Cu aceeaşi rimă: ”hai, să trăieşti!” Deşi n-aş trăi acolo, nici cu poliţia. Cum n-aş trăi nici în Bucureşti, să spun drept. Dar madam Firea trebuie să se mobilizeze şi să înfrăţească aceste două oraşe, unde suporterii de fotbal sunt la fel de cuţitari şi de bătăuşi.

România are un loc de frecat surceaua la Marseille. Un consulat. Aşa că primul pas pentru înfrăţirea acestor două oraşe slute este făcut.