Narcis SIRETEANU

Una dintre realităţile care reies din permanentul contact audiovizual cu viaţa publică românească este lipsa oamenilor de spirit. De exemplu: lumea politicii - cea mai bătătoare la ochi - pare o adunătură penibilă, care scoate pe gură producţii în deplin acord cu conţinutul cutiei craniene: doar platitudini. Cum nici limbajul nonverbal sau cel paraverbal nu-i sunt foarte familiare, un student la politologie ar avea de ce să fie nemulţumit, dacă vreunui profesor i-ar trece prin minte să-i dea taman această temă de studiu.

E un rezultat normal. Dintre cei care sunt inteligenţi, unii au trecut de suta de ani - cazul liberalului Ionescu-Quintus -, iar alţii preferă să tacă, pentru a nu-şi supăra liderii de partid, alergici la inteligenţă. Ştiţi la ce mă refer: nimic nu poate fi mai supărător pentru un lider mediocru decât o minte fecundă din inventarul unui subaltern. Când apare un asemenea caz, el este condamnat de urgenţă şi rezolvat prin punere la zid.

Fireşte, nimeni nu aşteaptă ca şeptelul politicii româneşti să emită profunzimi de talia celor emise de Churchill. Dar, orişicât, am vrea să vedem şi noi semnele vreunei activităţi cerebrale cât de cât... Aproape că-ţi vine să-i regreţi pe Vadim, Păunescu sau pe obrăznicuţul Crin Antonescu. Fiecare dinte al acestui trio, cu toate lipsurile ştiute de caracter şi onestitate, aducea totuşi o pată de culoare. Una mică, dar decât nimic...

Haideţi că nu vă mai plictisesc! Vă propun o vorbă de spirit veche, dar aproape necunoscută la noi. Vine din Franţa şi nici nu mai are importanţă a cui rostire iniţială a fost. E atemporală. Zice că ”funcţiile înalte dintr-un stat sunt aidoma culmilor montane. Ajung pe ele doar vulturii şi reptilele.”

Cu vulturii stăm prost. Dar reptile avem cu duiumul.