Narcis SIRETEANU

Sunt oameni pe care nu îi poţi numi conform identităţii stricte oferite de buletin, ci trebuie musai să faci apel la diminutive. Ceva în toată apariţiunea lor publică, un aer anume sau o sumă de gesturi definitorii, te împiedică să îi iei în serios. Pe ei nu îi poţi numi ca pe nişte fiinţe mature, întregi, chiar solemne. Ei rămân ca nişte copaci care nu se pot dezvolta. Rămân în stadiul de copăcei. Ei sunt nişte condamnaţi la mărunţenie, la micime.

Știţi foarte bine cum sunt aceşti oameni la care mă refer. Dacă nu înţelegeţi, o să vă aduc în faţa ochilor un exemplu. Unul celebru.

Turcu, cel născut în glorioşii Hudeşti ai Botşănilor pentru a căpăta faimă de acţionar la clubul Dinamo, nu s-a ridicat niciodată la înălţimea unui Vasile. Oricâte strădanii a depus, el a rămas un Vasilică. Oricâţi bani a întors cu lopata şi cu tirul, oricâte costume luxoase şi cravate cu giuvaer de 3.000 de euro şi-a tras peste fizicu-i sabotat de natură, el s-a născut Vasilică, a murit Vasilică şi va rămâne în memoria colectivă – atât cât va rămâne - drept Vasilică. Nu Vasile Turcu, ci Vasilică Turcu.

De oricâte amante s-a înconjurat – şi, privind la poza ultimei, destui dintre noi l-au invidiat! – tot n-a ieşit din pielea sa de Vasilică. Oricât a forfotit pe ecranul televizorului - cu păreri ce trebuiau traduse în româneşte din inegalabilul grai de sat botşănean -, el n-a fost niciodată un Vasile întreg, unul absolut. Ci doar o aşchie, un fragment, un Vasilică. Când îl vedeam fumând trabuc alături de Neţoiu şi Borcea, mă aşteptam să fie acuzaţi ăia pentru corupere de minori. Mă aşteptam să vină duba şi să-i ia.

Duba i-a luat, dar nu pentru corupere de minori, ci pentru altele. Pe Turcu l-au ratat. El şi-a făcut felul cu mâna lui. Iar aici merită admiraţie. Nu multă, ci cât pentru un vasilică.