Narcis SIRETEANU

„White  Christmas” n-o fi după gustul unora cel mai frumos cântec de Crăciun, dar neîndoios e cel mai celebru. Culmea, e compus de un evreu – Irvin Berlin – născut prin duşmănoasa Rusie şi emigrat în SUA, dar se admite, ţinând cont că şi Iisus a fost evreu...

Cântecul meu favorit de Crăciun este însă „I believe in father Christmas”, compus de Greg Lake. Săracul Griguţă! La începutul acestui decembrie, a fost răpus de cancer, la 69 de ani, după o luptă lungă şi inumană. A murit mai tânăr decât infantilul şi tot mai stupidul Mick Jagger, care continuă să călărească fetişcane şi să le însămânţeze, de parcă ar vrea să precizeze că n-are alt scop în viaţă. Ăstuia şi la înmormântarea maică-sii cred că tot la sex îi zbura gândul!

Cu toată dragostea mea de ateu convins, mă rog ca sufletul lui Greg Lake să ajungă într-un loc unde să se găsească măcar o chitară ca lumea, poate şi un piano. Acesta este Raiul pentru un rocker trist ca el.

Suntem în perioada când fiecare primeşte cadouri, 90 la sută dintre ele nefiind pe placul inimii noastre. Eu vi-l fac cadou pe Greg Lake. Intraţi pe YouTube şi ascultaţi-l cântând în memorabilul „Epitaph”, din perioada când făcea parte din formaţia King Crimson. Ascultaţi-l apoi interpretând „Lucky man” şi mai ales „C’est la vie”, pe când era membru în grupul Emerson, Lake and Palmer.

Şi mai ales ascultaţi-l în „I believe in Father Christmas”, acompaniat la flaut de Ian Anderson, de la altă formaţie angelică, Jethro Tull. Cei doi cântă în biserica Saint Bride’s din Londra, susţinuţi din planul doi de corul credincioşilor. Prezentarea o face chiar părintele de acolo.

Vă las şi să vă bucuraţi de cadoul meu pentru dumneavoastră. E un cadou scump, dar nu-mi mulţumiţi. Între prieteni se petrec asemenea gesturi.

Şi da, am şi eu o întrebare de Crăciun, oarecum retorică. Oare la noi unui rocker i s-ar da voie să se producă într-o biserică? Nu l-ar fugări popa cu mătura, în huiduielile enoriaşilor?