Narcis SIRETEANU

Depun din greu toate eforturile pentru a nu mă alătura cortegiului de speculaţii depuse în aceste zile la catafalcul acelui şmecher doftoricesc, care stropea spitalele cu dezinfectanţi. Dezinfectanţi botezaţi, aşa cum botează anumiţi crâşmari vinul vândut în cârciumi. „Moartea şmecherului” e un poem mult mai comentat, în aceste zile deloc poetice, decât „Moartea căprioarei” al lui Labiş.

Toţi păreologii au un stuchit la furcă fenomenal. Ba c-o fi una, ba c-o fi alta. Că i-o fi strecurat careva somnifere în uischean, că i-o fi umblat vreun răulean la direcţia limuzinei, care a luat-o în copac din proprie iniţiativă. Ori că i-o fi ieşit vreun pui de hârciog sau vreun arici bătrân în faţă pe şuşea şi el, într-un rar exces de umanism care li se întâmplă până şi canaliilor, a tras de volan, ca să-i cruţe viaţa animăluţului... Sau că, din cauza surescitării umplute cu remuşcări în care se adâncise, pur şi simplu şi-o fi făcut felul într-o manieră de vitezoman.

Asta de la urmă parcă nu ţine. Deloc nu merge. Când s-a mai pomenit şmecher din România să fie cutreierat de remuşcări? Şmecherii naţionali se cred mai preţioşi decât cerbii lopătari. Ei se cred nişte aleşi de-ai lui Dumnezeu. Şi pe urmă, dacă s-ar sinucide hodoronc-tronc, cum s-ar mai bucura de fructele aduse de dezinfectanţii diluaţi? Nu, trebuie spus o dată pentru totdeauna, sinuciderea este pentru fraieri.

În fine, şmecherul pierit în braţele de fier ale automobilului (sunt şi eu oleacă de poet!) întregeşte o listă celebră de vedete ieşite din joc pe cale similară. Şi ajunge să amintim aici doar cuplul Lady Diana – Dumitru Tinu. Ce alăturare dadaistă!

Concluzia este că, în ciuda vâlvei pe care o produce, acest tip de incidente rămâne o formă simplă şi comodă de a-l trimite pe lumea cealaltă pe unul care ştie prea multe. Iar nişte domni în costume impecabile tare îşi mai râd pe înfundate la această oră!