Narcis SIRETEANU

Ne spun statisticile oficiale că mai mult de jumătate dintre români evită să calce pragul cabinetului stomatologic, de parcă ar intra pe un teritoriu minat. O fi vorba de frica de injecţie sau de groaza de freza aceea sinistră, care turuie ca un picamer în gură? O fi vorba de virusul HIV, care se ia când sterilizarea e de mântuială?

Or fi, într-o oarecare măsură, şi astea. Dar în cazul omului matur, cu un buget limitat, mai curând nivelul notei de plată, achitate la finele lucrării, înspăimântă, nu freza stomatologică.

Aşa că avem, probabil, cea mai mică medie europeană de dinţi pe gură de locuitor. De multe ori, ruinele din gura românilor au o notă tragică, amintind de paragina de care sunt cuprinse staţiuni turistice altădată pitoreşti, precum Borsecul, de exemplu. Gingiile se retrag, parcă dezgustate. Dinţii se clatină şi cad unul câte unul, ca într-un joc de domino. Mulţi dintre noi nici nu ştiu ce e ăla detartraj. Fiindcă nu ştiu ce înseamnă, nu şi-au făcut niciodată detartraj.

Dacă în lumea civilizată fiecare cetăţean poartă în gură un patrimoniu de 32 de dinţi, frumos suflaţi cu smalţ şi bine orânduiţi în rastelul lor bucal, în România suma de 32 e atinsă deseori doar la nivel de familie. Normal. Cine are mii de euro să-şi înşurubeze implanturi, când până şi protezele dentare sunt un lux pentru noi? Refacerea danturii poate costa mai dihai decât izolarea termică a apartamentului.

Totuşi, stomatologii români nu sunt de plâns, deşi cei mai mulţi aleg să lucreze şi ei în străinătate. Lunile iulie şi august duduie de pacienţi, pentru că vin în concediu tocmai românii plecaţi la lucru în străinătate. Fie pâinea cât de rea, refacerea danturii tot mai ieftină e-n ţara mea! Putem numi asta turism stomatologic.

Trec uneori pe stradă şi mă minunez cât de murdar este vocabularul oamenilor. Dar ce cuvinte te-ai aştepta să iasă din gurile lor cotropite de insalubritate?