Narcis SIRETEANU

Acum nu mulţi ani, trecând eu hai-hui şi cu un fir de iarbă destul de gros în gură prin Belgia, m-am nimerit pentru câteva ceasuri în Bruges. Oraşul acela cam de dimensiunile Sucevei, situat colo sus pe hartă, tocmai în Flandra. Şi atât de impresionat am fost eu atunci de frumuseţea împietrită în medievalul citadin, atât de marcat am fost de ciocolata belgiană de casă, de sutele de sortimente de bere plină de sensuri, de lebedele şi raţele cărora li se citeşte fericirea pe chip, încât mi-am propus să revin cândva, pentru o şedere mai vârtoasă, de câteva zile.

Mereu însă mi-am amânat planul, din cauze care sunt cunoscute bine de românaşii simpli ca noi: când e timp, nu-s bani; iar când sunt bani, nu sunt destui.

Îmi pierdusem speranţa că acel „cândva” flamand în care-mi investisem speranţa turistică va mai avea totuşi loc. Dar a avut. În sfârşit a avut loc, în Săptămâna Paştelui, când - printr-o minune pe care o atribui în exclusivitate Divinului -, am reuşit să petrec un sejur pe îndelete în această minune edilitară.

Dacă există Raiul, n-am nici o îndoială că trebuie să arate ca oraşul Bruges. Atât de curat, de salubrizat este, că nici măcar cerşetori ţigani români nu găseşti. În privinţa asta, trebuie să adaug că e singurul oraş din Europa unde am întâlnit o minune de asemenea proporţii. Fiindcă de ţiganii români, care fac ce fac, te ciocneşti ca un ou de Paşte în toate punctele nodale de pe harta Europei.

Vă las să vă convingeţi singuri de adevărul spuselor mele. Mergeţi la Bruges şi o să mă pomeniţi.

De câte ori ajung în asemenea locuri, asocierea imediată e cu Suceava noastră. De ce nu învăţăm de la cei din Bruges arta de a face din orice o atracţie turistică? Ei au „Muzeul cartofului prăjit”, dar noi nu putem zidi un muzeu al mai ştiu eu cărui fel de mâncare tradiţional? Apoi, ce uşor e să pui câte o placă pe anumite clădiri care au o semnificaţie cât de mică. De pildă „aici a poposit poetul Eminescu, pentru a-şi corecta poeziile”. Sau „aici şi-a lustruit spada Ştefan cel Mare”.

Şi-ncă ceva: este momentul să apară şi-n Suceava „turul oraşului în caleaşcă”. Cai avem, caleşti putem construi. Ce e atât de greu?