Până mai ieri, Irinel Columbeanu umplea până la refuz paginile ziarelor și televiziunilor. Nimic nu-i stătea în cale. Obținea tot ce voia, de la dame frumoase, inaccesibile unor coate goale ca noi, până case luxoase și obiecte de artă irepetabile. Nici o bogăție din sistemul planetar nu-i era inaccesibilă. Chiar și o emisiune personală de televiziune avea – la postul „B1 Tv” – un „realiti șău” prin care se plimba ca vodă prin lobodă.
Femeile cu care se alipea Iri la epidermă nu erau chiar femei, în accepțiunea normală. Ci un fel de gonflabile cu performanțe ultramoderne. Nu numai că ele puteau zâmbi, nu numai că gemeau și-și dădeau ochii peste cap, dar dețineau chiar un fond de câteva sute de cuvinte, pe care le ordonau în fraze uneori inteligibile. Erau păpuși care presupuneau cheltuieli de întreținere de-a dreptul uriașe. O dovadă că știința a făcut pași uriași pe drumul dezvoltării e că aceste păpuși gonflabile puteau chiar să procreeze. Mai mult, apăsându-le pe câteva butoane, ele și alăptau, după ce nășteau.
Cu gonflabile ca Ana Lesko, Romanița Iovan și Monica Gabor, Irinel a vrut să-și înfrângă zestrea de complexe, care l-au făcut să apară în propriii săi ochi ca un simulacru de bărbat.
Astăzi, Columbeanu e terminat. Și-a pierdut averea, și-a pierdut și dinții, iar gonflabilele sale s-au împrăștiat ca potârnichile. E falit. A dat chix în afaceri, băncile i-au înhățat tot. Dacă te uiți la el, e și mai caricatură ca în vremurile sale de roz financiar.
Seamănă cu un castravete din pamfletul lui Geo Bogza, „Mărirea și decăderea unor castraveți”. În scrierea amintită, castraveții sunt descriși în toată splendoarea lor de efebi primăvara, când tot norodul tânjește după ei. Pentru ca toamna, când ajung niște legume puchinoase, nimeni să nu-i mai vrea decât cel mult în borcan, pentru murat.
Irinel Columbeanu a avut soarta confraților săi castraveți, descriși de Bogza. O merită. Prea s-a jucat cu focul.