Narcis SIRETEANU

Au plâns oameni în hohote la moartea lui Stalin, au plâns şi la a lui Ceauşescu ori Mao Tze-Dun. Aşa că nu văd de ce nu ar boci şi la moartea nepoţelului acestor titani, Vadim Tudor. Aud despre el că şi-a iubit ţara. Dar care o fi fost ţara lui, cumva Rusia? Doar aşa s-ar explica înverşunarea cu care ura democraţia din România.

Hai să vă povestesc şi eu un episod cu acest ins. Acum câteva campanii electorale, când celelalte partide îşi scărpinau scăfârlia pentru a născoci noi metode de a peţi voturile prostimii, Vadim a venit cu o mişcare genială, ieftină şi simplă. Pentru a o înfăptui, a apelat la câteva instrumente vechi, dar trainice, pe nume Gheorghe Zamfir, Ion Dolănescu, Irina Loghin, Leonida Lari, Mitică Dragomir, Ilie Ilaşcu ş.a. Unul cu naiul, altul cu vocea, una cu poezeaua, altul cu fotbalul sau cu disidenţa de peste Prut. Pe toţi i-a inclus pe listele partidului său, folosindu-le popularitatea extrapolitică pentru a prinde voturi.

Şi-n timp ce alte formaţiuni politice promiteau ţărănimii tractoare zdravene ca nişte boi, canalizări şi îngrăşăminte, Dolănescu promitea cel mult o mai mare producţie de cântece de pahar pe la nunţi. Candidaţii de alte culori politice mureau cu discursurile în gât, semănându-şi noduli groşi pe coardele vocale, în vreme ce Irina Loghin străbătea satele ciripind ca o ciocârlie-papagal: „Mamă, mamă, ce-ai crezut / Când pe lume m-ai făcut?”

Vadim a fost un deschizător de drum, fiindcă el a făcut, încă de atunci, ceea ce acum fac toţi, în gaşcă. Desigur că, asemenea întregii clase politice, scopul lui a fost să-i fie fleica mai în sânge şi whisky-ul mai scoţian. De aceea, absolut normal, imediat ce s-a văzut cu voturile în traistă, nevricosul lider şi-a părăsit sus-amintitele instrumente de manipulare la bufetul parlamentului, la o ciorbă de pântece şi un friptan mare cât constituţia ţării.

Dumnezeu e acum cu dosarul lui Vadim pe birou. Îi va lua un an doar simpla inventariere şi studiere a tuturor păcatelor sale.