Narcis SIRETEANU

Fac parte din acea categorie largă de români care n-au ţinut niciodată în mână sau în buzunar o mie de euro. Vă spun sincer că nu am avut atâţia bani laolaltă şi nici măcar nu am văzut, decât prin filme. Dacă aş reuşi să câştig cumva, printr-o bunăvoinţă a Divinului, un purcoi cu 10.000 de euro, viaţa mi s-ar schimba radical. Mi-aş putea cumpăra un automobil sau m-aş gândi, poate, la achiziţia unui apartament... Şi, deasupra tuturor cumpărăturilor posibile, aş deveni mult mai relaxat ca acum, când îmi număr fiecare bănuţ până-i umezesc hârtia.

Ca mine sunt mulţi. Majoritatea noastră, a românilor cinstiţi, cunoaşte umilinţa pe care ţi-o aduce drămuirea fiecărui sunător. Când e să cumpărăm ceva, nu ne uităm la calitate, ci în primul rând la preţ. Ne putem permite marfa respectivă, fără să răbdăm apoi de foame? Numai noi ştim câte renunţări se ascund în spatele achiziţiei fiecărui bun.

Aceasta e lumea noastră. Dar, când privim în jur, situaţia se schimbă şi vedem fel de fel de fenomene inexplicabile. Cuconetul ăla de Alina Bica e sugrumată de revoltă, deoarece a fost priponită pentru primirea unei bagatele de 17.500 de euro, luaţi ca bacşiş pentru un aranjament legat de un dosar. Această muiere de lux, clientă a magazinelor de pe Champs Elysée, e de sute de ori mai indignată ca un ţăran obidit dintr-o poezie de George Coşbuc. Doamne, tu care le vezi pe toate, spune-ne cum e posibil aşa ceva? Ce ţară mai este şi asta, unde n-ai voie să primeşti nici măcar o şpagă de 17.500 de euro?

La fel de înecată de revoltă este şi Monica Ridzi, care nu înţelege de ce nu i se dă drumul acasă din puşcărie. Ea aşa credea, că puşcăria este un loc de unde pleci repede acasă, chiar dacă ai de executat o pedeapsă de câţiva ani. Ce ţară e asta, unde o femeie care a fost ministru nu are voie să plece acasă, mai ales că a spus clar că nu se simte prea bine?

Dacă ar fi să te potriveşti la ceea ce ele spun, pe lângă drama lor, cea a refugiaţilor arabi care crapă înecaţi sau sufocaţi prin camioane pare un fleac.