Narcis SIRETEANU

Reprezentanţii medicilor din România au sărit cu verticala foarte jignită, zicând că nu doresc legalizarea şpăgii propusă de Victor Ponta şi de colectivul lui de strategi bătuţi cu leuca în căpăţână. Ei au adăugat că doresc, dimpotrivă, „salarii decente”, care să-i scape, citez încă o dată, de „umilinţa plicului”, pe care-l primesc de la pacient în schimbul prestaţiei lor medicale.

Măi frate, ce chestie psihologică de o incomensurabilă fineţe! S-or fi inspirat vorbitorii medici de la tripleta - persistentă ca râia – formată din Pleşu, Liiceanu şi Patapievici. Ce paradox: să te simţi umilit de plic şi totuşi să îl bagi în buzunar!

Acum, o să vorbesc oleacă din experienţa personală. De zeci de ani, familia mea împarte plicuri cu bani medicilor - pentru consultaţii sau operaţii mai mărunte sau mai complexe - şi nu am auzit vreodată ca vreun primitor să plece ochii încărcaţi de lacrimi în pământ din cauza umilinţei.

Dimpotrivă, umilit şi foarte furios este orice medic când pleci fără să-i dai ceea ce crede el că i se cuvine. Asta, da. Dar poate că bunicilor, părinţilor sau unchilor mei doar li s-a părut. Poate că medicii erau într-adevăr foarte umiliţi de primirea plicului, dar îşi disimulau sentimentul cu măiestria caracteristică unor mari actori.

„Salarii decente”! Cât de des se invocă decenţa, într-o ţară care nu mai are cu ea nici în clin, nici în mânecă.

Ceea ce se petrece acum cu medicii nu este nou. Am mai citit despre ceva asemănător şi la procurori şi judecători, prin presa anilor 2000. Se vorbea atunci de corupţia din justiţie, iar cei vizaţi cereau „salarii decente”, ca să treacă din braţele corupţiei în ale cinstei. Şi care a fost urmarea? Aceea pe care o vedem cu toţii. Nu numai că n-a fost rasă corupţia din justiţie, dar şpăgile au crescut astronomic, deoarece s-au adaptat la nivelul salariilor mărite.

Tare mă tem că exact acelaşi efect va fi şi în cazul medicilor.