Narcis SIRETEANU

Dacă un muncitor oarecare, din construcţii sau din industria textilă, absentează – motivat sau nu – câteva zile de la serviciu, se va trezi cât de curând dat afară. Unui medic care nu se prezintă la spital - lăsându-şi pacienţii cu ochii în soare – i se va desface la un moment dat contractul de muncă. La fel şi unui specialist în IT. Sau unui şofer de autobuz.

Dumneavoastră, dacă nu vă prezentaţi la locul de muncă, veţi avea aceeaşi soartă. Indiferent cât de întemeiat vă este motivul absenţei. Dacă eu nu scriu tableta de faţă, conform programării săptămânale, ziarul va renunţa pe bună dreptate la serviciile mele şi va găsi pe un altul.

În orice profesie, se începe cu disciplina. Iar disciplina în muncă începe cu respectarea programului, apoi cu respectarea sarcinilor de serviciu. Nu se poate construi nimic, fără să existe în primul rând de seriozitate, venită de la oameni pe care să ştii că poţi conta. Nici nu se concepe altfel. Până şi elevul care chiuleşte este exmatriculat, la un anumit număr de absenţe. Iar studentul chiulangiu nu este primit în examen.

Cu toate astea, există în România o categorie cocoloşită, căreia de nimic nu-i pasă. O categorie care manifestă, în loc de respect faţă de muncă, dispreţ pentru muncă. Reprezentanţii ei vin la muncă doar dacă vor, când vor. Fără să le pese şi să suporte vreodată vreo consecinţă. De cele mai multe ori, ei nici nu se obosesc să invoce o scuză. Nimeni nu-i dă afară.

Ei sunt parlamentarii. Senatorii şi deputaţii. Cei care ar trebui să fie nişte modele pentru ţară, dar sunt, dimpotrivă, tot ce are ea mai ruşinos. Pleava ţării, jegul ţării, murdăria ţării. Dacă vor, vin la muncă. Dacă nu, nu. Cu toate astea, banul li se marchează şi pensiile exorbitante, votate de ei înşişi, îi aşteaptă.

Pentru deserviciile aduse ţării, pentru modul persiflant şi dispreţuitor în care şi-au tratat datoria pe care o au faţă de ea, fiecare parlamentar în parte ar trebui judecat. Să fie procese publice, ca pe vremuri.