Narcis SIRETEANU

Dunărea a fost onorată de creaţiile unor mari compozitori, artişti plastici şi scriitori ai lumii. Dunărea este onorată şi de cei care fac jogging pe malurile ei. Tot Dunărea este cântată de iubitorii de alcool sorbit în natură, pe care îi întâlneşti fericiţi, pe umerii acestui fluviu puternic şi graţios, la Viena, la Bratislava sau la Budapesta.

Întâlneşti sorbitori cu feţe muncite de votcă, bere şi vin - dacă se poate, toate trei deodată - lăbărţându-se dezinvolt pe iarbă. Vezi îndrăgostiţi, dizolvaţi unul la pieptul celuilalt, care îşi oxigenează alinturile cu bulele de aer din vinul spumos. Vezi cete de fete gureşe şi grupuri de băieţi care se străduiesc să atingă stadiul de bărbaţi în toată legea.

Consumul lor de alcool nu are nimic vulgar. Dimpotrivă, are acea compoziţie de romantism, fără de care primăvara nu-i decât o îngrămădire banală de trei luni. Într-o seară, trei fete stăteau la cinci metri de mine şi beau bere, apoi una câte una a făcut pipi fără să se jeneze, drept în faţa mea. Şi-au săltat blugii zâmbind la lună cu albeaţa pielii, fără să zică pardon, şi au trimis un buchet urinar cu trei fire drept în Dunărea care atât de multe a văzut, de când tot curge şi curge, şi curge.

Închei aici momentul poetic ca să revin la cei care fac jogging pe malul vienez al Dunării. Sunt tineri şi vârstnici, femei şi bărbaţi, cu toţii se bucură de avantajele sportului. Oameni frumoşi, îmbrăcaţi în treninguri umede, care au înţeles că alergarea de unul singur îţi oţeleşte nu doar muşchii, ci în primul rând voinţa. Eşti într-o mişcare asemănătoare cursului vieţii, care te face frumos, bun şi corect. Corect faţă de tine, corect faţă de ceilalţi, faţă de univers.

Într-o seară, printre alergători am zărit o apariţie ciudată. O femeie, care alerga în strai musulman, cu basmaua aceea, numită burka, trasă peste faţă. Nici nu ştiu cum putea să respire. Şi iar mi-am zis că nu există religie fără să conţină un omagiu adus imbecilităţii.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.