Narcis SIRETEANU

Este cunoscut că serviciile de informaţii din toată lumea au obiceiul de a spiona convorbirile telefonice ale unor persoane, considerate suspecte de anumite infracţiuni sau aflate în legătură cu persoane suspecte.

Până la un punct, treaba asta este normală, dacă cei ascultaţi poartă nume ca Ponta, Vadim Tudor, Blaga, Orban, Lungu, Băişanu şi alţi combinatori. Deşi, dacă e să-mi spun deschis părerea, a trage cu urechea la ceea ce discută alţii e un indiciu al lipsei celor şapte ani de acasă.

Lucrurile pot însă trece în zona de abuz şi chiar trec. Cunosc amărăşteni care cu greu îşi plătesc nota telefonică, dar care au şi ei convorbirile interceptate, doar pentru „vina” de a lucra în presă ori, să spunem, în literatură. Ceea ce e detestabil. Să vă mai spun două vorbe şi despre cazul unui amic de-al meu, care avea o legătură secretă cu o cucoană şi s-a trezit cu bărbatu-său la uşă. Amicul meu nici nu ştia că individa e logodită ori măritată şi nici nu-l interesa situaţia ei matrimonială. Dar soţul acesteia, care folosise aparatura statului pentru a le intercepta convorbirile telefonice, în calitatea sa de ofiţer la un serviciu de informaţii, a ţinut să-i aducă la cunoştinţă.

Până aici, treaba ar mai fi suportabilă, mai ales că sunt invocate interese de stat. Dar de aici mai departe, ea devine foarte-foarte gravă. Deoarece există persoane sus-puse din lumea hibridă a politicii şi afacerilor, care deţin propriile instalaţii de ascultare, procurate din străinătate. Se înţelege că este ilegal să le introduci în ţară şi e şi mai ilegal – dacă se poate spune astfel – să le foloseşti. Dar cum vameşii noştri sunt maleabili, iar marii infractori din politică s-au obişnuit să nu le pese de nimic...

Cu toate că sunt interzise, ele sunt folosite. Cei care le deţin îşi spionează oponenţii şi concurenţii. Călcând în picioare şi ultimele pagini imaculate din legile acestei ţări.