Mânca-ți-aș șmecheria ta!

Mă mai boscorodesc unii cititori, mai ales cei plătiți să posteze, dar se pare că am mână bună cu această rubrică. Uite că încă unui client vechi de-al meu îi este împărtășită taina sfintei pârnăi.
Mă refer la Radu Mazăre. La maimuțoiul care, dacă se culca cu o sută de muieri cu mintea de furnică, nu se lăsa până nu ni le arăta și nouă! El se alătură unei lungi liste de inși și de inse, cărora le-am prorocit viitorul în dungi. Așa că, dacă vi s-a pus pata pe cineva, veniți la mine! Eu o să scriu o dată sau de mai multe ori despre el în această rubrică, și sigur intră la pușcărie.
Tristă este mazărea constănțeană, când intră în borcan! Adio, tras prafuri pe nară! Adio, carnaval la Rio! Adio, surfing! Adio, cluburi țâțoase! Adio, defilări pe podiumuri de modă, în costum de ofițer nazist! Sper că anusul lui mazăre are talent de povestitor, ca să aștearnă peste ani pe hârtie picanteriile stăpânului din pușcărie.
Acum niște ani, pe când eram student, l-am cunoscut pe un procuror care, ulterior, a ajuns în anturajul băsesc. S-a și însurat cu una din fostele prezidențiale, merit pentru care a și fost trimis o vreme prin străinătățuri. Alături de fosta, care a ajuns consul prin Franța.
Ei bine, acest procuror tânăr tocmai cunoscuse personal mazărea de Constanța, care avea o gagică la Iași. O gagică care – să vezi ce-nseamnă predestinarea – lucra tocmai la penitenciarul din această localitate. Procurorul era dat pe spate de aura mafiotă a mazării. Îi cita vorba acestuia preferată „Mânca-ți-aș șmecheria ta!”
Într-o seară, mazărea i-a povestit procurorului cum a ajuns să domine orașul de la malul mării. Imediat ce a fost uns primar, l-a luat pe fiecare consilier în parte și l-a întrebat ce dorește. Unul voia vacanțe în Bahamas, altul certificat de urbanism să-și ridice un bloc unde nu era voie, altul să-i pună trei rude directori în aparatul de stat.
Leguma cu bască roșie le-a îndeplinit toate mofturile. Așa a ajuns să stăpânească orașul atâția ani. Fiindcă mereu în consiliu a avut susținere totală. De unde se vede că nici ăia de pe lângă ei nu-s niște sfinți.