Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 4 nov 2019 - Anul XXIV, nr. 258 (7259)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Spectacol şi suspans

”La Casa de Papel” pe scena Casei de Cultură, la Balul Bobocilor al Colegiului ”Spiru Haret”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului - producţia

spaniolă “La Casa de Papel", ediţia din acest an a Balului Bobocilor, de la Colegiul Naţional de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic, de calitate.

Echipa lui “El Profesor” a pus sub asediu, preţ de câteva ore, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, şi chiar dacă a fost doar un exerciţiu de imaginaţie, nimic nu le-a stat în cale în încercarea lor de a pune în scenă un spectacol memorabil.

În centrul întregului demers al elevilor a stat nelipsita competiţie pentru cucerirea titlurilor de Miss şi Mister Boboc.

Tradiţionala confruntare sau „competiţia următorilor recruţi ai măştilor lui Dali”, a reunit 10 perechi de boboci: Ruxandra Chitic şi Luchian Alexei; Amalia Clim şi David Mitcu; Roberta Curcă şi Vlad Hodoroabă; Valentina Rusu şi Dănuţ Burlacu; Lavinia Moscaliuc şi Ionuţ Spoială; Alexandra Sandu şi David Pasat; Bianca Georgiana Candrea şi Filip Bivol; Anastasia Enache şi Răzvan Aniţa; Paula Damean şi Andrei Aniţului; Iulia Pruteanu şi Valentin Ungurean.

Invitatul special al serii a fost Shift, artistul care, în ultimii ani, s-a remarcat datorită numeroaselor colaborări cu interpreţi în vogă şi prin hituri precum ”Avioane de hârtie”, ”Sus pe toc”, ”Rupem boxele”, etc.

 

„Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!”

Cu măştile lui Dali, în salopete roşii de recruţi, ţinute încadrate perfect în tema balului, bobocii au început în forţă spectacolul – au defilat în faţa juraţilor şi a publicului şi s-au prins într-un dans pe ”Bella Ciao”, una dintre piesele din coloana sonoră a serialului de mare succes.

Tot pe „Bella Ciao”, dar o variantă remixată, fetele de la Bucovina Dance Studio au oferit un număr de dans care s-a bucurat de aprecierea colegilor din sală.

Ştefan Isache s-a evidenţiat printr-un moment muzical sensibil, de stare, acesta interpretând în acorduri de chitară ”Vânt îngheţat”, piesă pe care iubitorii folkului au răsplătit-o cu aplauze.

Combinaţia modernă de street dance şi beat box propusă de Alex Andronic şi Iustin Danalache, a transpus energia şi dinamica urbană pe scena Casei de Cultură. 

Anastasia Enache, Ruxandra Chitic şi Lavinia Moscaliuc au dansat pe un colaj de piese actuale, iar momente muzicale au adus pe scena de spectacol Mariana Tîrzuman şi Maria Şopîrlă.

 

Haretişti talentaţi

Cei 20 de boboci au revenit în prim-planul spectacolului în aceleaşi salopete roşii şi măşti enigmatice, cu un dans plin de antren, alert, bine închegat, care a smuls aplauze bine meritate din partea susţinătorilor din sală.

Dansurile celor 20 de recruţi s-au înlănţuit ca la carte şi au creat o atmosferă specială, misterioasă, asta şi datorită muzicii intense şi a jocului de lumini difuze.

Dornici de distracţie, spectatorii nu au avut timp să se plictisească pentru că momentele de dans au cucerit din nou scena Casei de Cultură prin 5Dance şi mai apoi prin Andreia Lungu, Vanessa Bizum, Sabina Onuţ, Ariana Spoială, Diana Vlad, Andreea Macovei.

Ultimele momente artistice din spectacol au fost asigurate de Filip Bivol, David Pasat şi Andrei Aniţului, cei trei fiind protagonişti ai unei scenete umoristice, şi de Codrin Moga şi Diana Dodan, fiecare interpretând câte o piesă, în stiluri diferite.

 

Ruxandra Chitic şi David Pasat – Miss şi Mister Boboc 2019

Ultima intrare în scenă a recruţilor, înainte de anunţarea câştigătorilor, a coincis cu proba de seară. Eleganţi, încrezători, în rochii lungi şi vaporoase sau costume clasice, asortate cu papion sau cravată, bobocii au defilat în faţa spectatorilor, pe ritmurile piesei "Feeling Good", a lui Michael Buble.

Juriul a notat, a cântărit, iar în cele din urmă a deliberat.

Cea mai importantă distincţie – titlurile de Miss şi Mister Boboc 2019, de la Colegiul Naţional de Informatică, au fost oferite elevilor Ruxandra Chitic şi  David Pasat. Miss şi Mister Dance (Locul II) au fost desemnaţi Amalia Clim şi Valentin Ungurean, iar titlurile Miss şi Mister Popularitate (Locul III) au fost adjudecate de Valentina Maria Rusu şi Filip Bivol.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ”La Casa de Papel” pe scena Casei de Cultură, la Balul Bobocilor al Colegiului ”Spiru Haret”.
 Vizualizări articol: 4217 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.5 din 2 voturi
”La Casa de Papel” pe scena Casei de Cultură, la Balul Bobocilor al Colegiului ”Spiru Haret”3.552

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei