Regina anului

Școala Postliceală Sanitară Suceava și-a desemnat Miss Boboc 2017

Școala Postliceală Sanitară Suceava și-a desemnat Miss Boboc 2017
Școala Postliceală Sanitară Suceava și-a desemnat Miss Boboc 2017

Toamna se numără bobocii, iar Școala Postliceală Sanitară Suceava nu a făcut excepție de la această regulă. Joi seară, la restaurantul „Admiral La Cetate”, într-o atmosferă destinsă, cele mai frumoase fete au apărut în fața colegilor și dascălilor și și-au etalat nu doar calitățile fizice, ci și cunoștințele generale.
Juriul a fost pus în dificultate, iar la final deliberările au dat și o câștigătoare. Este vorba de Beatrice Geanina Grosu, noua Miss Boboc 2017, în timp ce Miss Popularitate a fost desemnată Cătălina ursu.
Anul acesta, organizatorii AMG și AMF au conceput un program din care nu au lipsit cântecele, dansul și talentul actoricesc demonstrat prin momente artistice inedite. Pe scenă au întreținut atmosfera interpreta de muzică populară Mihaela Apostol, DJ GRIMM EX și elevi ai Școlii Postliceale Sanitare.
Juriul care a desemnat cele mai frumoase fete a fost format din cadre didactice, maiștri instructori, profesori doctori, farmaciști, profesori farmaciști și directorul unității Gheorghe Șerban.
Pentru bunul mers al acțiunii au contribuit SC Alka Trading SRL, Cramele Averești, SC Avita SRL și Zarea.

Recomandări