Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 11 oct 2017 - Anul XXII, nr. 231 (6647)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Petrecerea bobocilor

Liceenii încep sezonul distracţiei. Balurile Bobocilor îi aduc la Suceava pe Fără Zahăr, Irina Rimes, CTC sau Noaptea Târziu

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Pregătirile pentru organizarea Balurilor Bobocilor din acest an au intrat în linie dreaptă. Dau start sezonului distracţiei elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, care sparg gheaţa vineri, pe 13 octombrie, de la ora 17.00. Formaţia Noaptea Târziu a fost adjudecată pentru spectacolul liceenilor, însă aceasta va intra în scenă numai după ce cele 10 perechi de boboci înscrise în competiţia de Miss şi Mister Boboc vor dezlega o nouă enigmă în stilul detectivului Sherlock Holmes. Cunoscutul personaj, abil, ager şi subtil deopotrivă, dă numele temei balului elevilor de la CN „Mihai Eminescu”.

Cei de la Colegiul „Ștefan cel Mare” continuă seria spectacolelor organizate în cinstea bobocilor de-a IX-a, pe 19 octombrie. Ținutele au fost deja alese, invitaţii speciali antamaţi, iar pentru momentele artistice care vor antrena publicul se fac ultimele repetiţii. „Poveste fără sfârşit” este tema ştefaniştilor, aceştia plusând la show-ul din acest an cu doi invitaţi speciali: hip-hoperii de la CTC (Control Tehnic de Calitate) şi The Purple Dandies (în deschidere).

Preţul biletului se înscrie în media tarifelor percepute la majoritatea spectacolelor de acest gen şi este 25 de lei.

În ceea ce-i priveşte pe haretiştii de la Colegiul Naţional de Informatică, aceştia se vor distra cu Fără Zahăr, o prezenţă constantă la petrecerile elevilor şi studenţilor.

Spectacolul cu tema „Old School” va debuta pe 20 octombrie, de la ora 18.00, fiind găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Mult râvnitele titluri de Miss şi Mister Boboc vor fi disputate de 10 perechi de adolescenţi, care se vor întrece în cadrul probelor pregătite de organizatori.

Pentru balul programat în data de 26 octombrie, Colegiul Naţional ”Petru Rareş” şi-a ales o temă de spectacol ofertantă şi spectaculoasă, „Alice în Țara Minunilor”, urmând ca momentele pregătite de elevi să fie încununate de recitalul artistei Irina Rimes. O zi mai târziu, este rândul tinerilor de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” să-şi etaleze talentele şi să-şi numere bobocii într-o „Aventură a piraţilor în marea cuvintelor”.

Luna noiembrie este rezervată pentru spectacolele elevilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Liceul cu Program Sportiv, dar şi de la colegiile tehnice din oraş - „Petru Muşat”, „Al. I. Cuza”, Industrie Alimentară, „Samuil Isopescu”.

 

Pregătirea balurilor încă suscită interesul liceenilor

De pe scenă, bobocii şi susţinătorii participanţi la bal se vor retrage în cluburile din oraş, pentru after-party şi pentru a trage concluziile post-eveniment.

De altfel, sezonul balurilor bobocilor nu e deloc uşor de pregătit. Organizarea evenimentului presupune multă muncă din partea elevilor din clasele a XII-a, care, prin tradiţie, au datoria de a organiza ca la carte sărbătoarea în cinstea colegilor lor nou-veniţi. Munca nu este uşoară, iar organizatorii îşi dau toată silinţa pentru ca liceul lor să se remarce prin cel mai frumos spectacol.  Chiar dacă au la îndemână multe alte variante de a se distra şi de a-şi petrece timpul liber, balurile pentru boboci încă suscită interesul adolescenţilor suceveni.

Evoluţia pregătirilor este urmărită prin intermediul unei pagini de Facebook, iar spectacolele, cel puţin cele care au loc pe scena Casei de Cultură, pot fi urmărite, în direct, pe pagina cotidianului Monitorul de Suceava, www.monitorulsv.ro

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Liceenii încep sezonul distracţiei. Balurile Bobocilor îi aduc la Suceava pe Fără Zahăr, Irina Rimes, CTC sau Noaptea Târziu.
 Vizualizări articol: 4728 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 5 voturi
Liceenii încep sezonul distracţiei. Balurile Bobocilor îi aduc la Suceava pe Fără Zahăr, Irina Rimes, CTC sau Noaptea Târziu4.055

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei