Record

9,70, ultima medie de admitere la Colegiul Național „Petru Rareș”, specializarea matematică-informatică bilingv



– Colegiul Național „Petru Rareș” ocupă locul șapte la nivel național într-un clasament al MEdC privind primele 50 de profiluri și ultima medie de admitere
– În același clasament, pe locul 39, se află Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, cu specializarea matematică-informatică, unde media ultimului admis a fost 9,43
– Pentru că au depus prea puține opțiuni la înscriere, 31 de elevi suceveni au rămas nerepartizați în vreo formă de învățământ
Pentru absolvenții suceveni de gimnaziu emoțiile s-au sfârșit joi după – amiază, când Ministerul Educației a hotărât să nu-i mai țină în suspans pe elevi și să facă repartizarea computerizată la liceu cu o zi mai devreme. Astfel, viitorii liceeni pot răsufla ușurați, pentru că au scăpat de emoții și și-au încheiat socotelile cu examenele pentru cel puțin patru ani. În județul Suceava s-au înscris la etapa națională de repartizare computerizată la liceu 5755 de absolvenți de gimnaziu, iar dintre aceștia au „prins” un loc în clasa a noua 5724 de elevi. Potrivit statisticii Ministerului Educației și Cercetării, din numărul total al elevilor suceveni repartizați, 4814 au intrat la liceu. „Marea bătălie” s-a dat, și în acest an, la Colegiul Național „Petru Rareș”, unde ultima medie de admitere la specializarea matematică-informatică bilingv a bătut recordul absolut pe județ. Ultimul candidat de pe listă repartizat la acest profil a avut media 9,70. Deși l-au despărțit doar 30 de sutimi de perfecțiune, concurentul cu media 9,70 a intrat la această specializare ultimul pe listă. De altfel, Colegiul Național „Petru Rareș” ocupă locul șapte la nivel național într-un clasament al MEdC privind primele 50 de profiluri și ultima medie de admitere. În același clasament, „Petru Rareș” mai figurează încă o dată, pe poziția 24, cu specializarea matematică-informatică simplu, unde media ultimului admis a fost 9,51. Și la celelalte profiluri de la Colegiul Național „Petru Rareș”, ultima medie de admitere a fost mare. Astfel, la științe sociale ultimul intrat avea media 9,35, la științe ale naturii 9,28, iar la română – engleză 9,17. În același clasament al primelor 50 de specializări din țară mai figurează și un alt colegiu sucevean. Este vorba despre Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, care se află pe locul 39 în clasament, tot cu specializarea matematică-informatică, unde media ultimului admis a fost 9,43. Pe primul loc în clasament este un liceu din Craiova.
– După repartizarea computerizată, au rămas neocupate 254 de locuri la liceu și 2730 de locuri la SAM
În ceea ce privește mediile de admitere din celelalte colegii naționale și licee din județ, precizăm că notele au fost ceva mai mici decât la „Petru Rareș”. Specializarea matematică-informatică bilingv are mare „priză” printre elevii suceveni, având în vedere că și la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” ultima medie de admitere la acest profil a fost 9,30. La științe sociale media ultimului admis de la „Ștefan cel Mare” a fost 8,75, la matematică-informatică simplu, 8,62, iar la științe ale naturii 8,58. la Colegiul Național „Mihai Eminescu” cel mai greu de intrat a fost la specializarea științe sociale, unde media ultimului admis a fost 8,63. Specializarea filologie de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni a fost cel mai „căutat” profil din întreaga ofertă de școlarizare a unității de învățământ, iar ultima medie de admitere a fost 8,16. La Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc ultima medie de admitere la matematică-informatică a fost 8,35. Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți se „distinge” așa cum am mai precizat, cu specializarea matematică-informatică, unde ultima medie de admitere a fost 9,43. La colegiile naționale și liceele din județ au fost disponibile pentru etapa aceasta de admitere un număr de 8708 locuri. După repartizarea computerizată de joi, au rămas neocupate la liceu 254 de locuri, iar la școlile de arte și meserii 2730 de locuri. Absolvenții care au rămas nerepartizați în această etapă mai au o șansă pe 24 iulie, la a doua repartizare computerizată. Aceștia trebuie ca în perioada 16-21 iulie să-și completeze fișa cu opțiuni.
Pentru că a depus prea puține opțiuni, un elev cu media 8,18 a rămas nerepartizat
Deși a obținut o medie „frumoasă”, un elev din localitatea suceveană Arbore a avut neplăcuta surpriză de a rămâne pe dinafară. Pentru că nu a depus suficiente opțiuni pe fișa de înscriere la liceu, și pentru că media pe care o avea era prea mică pentru a intra la specializarea dorită, elevul nu „a prins” loc nici măcar la o școală de arte și meserii, acesta rămânând nerepartizat. În situația lui se află 31 de alți elevi din județ, unii dintre ei cu medii care le-ar fi permis intrarea la un liceu, dacă ar fi avut opțiuni suficiente pe fișa de înscriere. Astfel, au rămas nerepartizați elevi cu media 7,59, 7,50 și 7,42, asta în condițiile în care în județ au fost absolvenți de gimnaziu repartizați la liceu și cu medii sub 6.
Prima medie de admitere din județ este 9,99
Cea mai mare medie cu care un elev sucevean a intrat la liceu în acest an este 9,99. Nota aparține unui elev din Gura Humorului, care a fost repartizat, potrivit opțiunii sale, la Grupul Școlar „Alexandru cel Bun”, într-o clasă de reală. Cu o sutime mai puțin are o absolventă de gimnaziu din Bosanci, care a fost repartizată Colegiul Național „Petru Rareș”, specializarea matematică-informatică, bilingv. În ceea ce privește media ultimului elev sucevean admis la liceu, aceasta este 5,96, iar elevul a fost repartizat la Grupul Școlar nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc.



Recomandări

Patru Certificate Naționale de Calitate eTwinning pentru Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Patru Certificate Naționale de Calitate eTwinning pentru Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Patru Certificate Naționale de Calitate eTwinning pentru Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET
Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET