Un număr de 90 de familii din municipiul Suceava vor intra în noul an, 2010, în noile lor locuințe, repartizate în blocurile ANL de la Metro și în cartierul Privighetorii, din Burdujeni.
Lista celor 90 de beneficiari ai locuințelor ANL, întocmită în baza punctajelor obținute de solicitanți, în care un cuvânt greu de spus l-a avut vechimea cererii, a fost aprobată ieri, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Suceava.
Cel mai mare punctaj, 69 de puncte, l-au obținut Daniel Afanasov și Adrian Bercea, în vreme ce familia care a obținut locuința cu numărul 90, Amânoae Iulian, a obținut 51 de puncte.
În condițiile în care 12 familii aveau același punctaj limită obținut – 51 de puncte, departajarea s-a făcut după vechimea cererii acestora, după cum a explicat primarul Ion Lungu, întrebat de consilierii locali după ce criterii s-a făcut departajarea între cei care au același punctaj.
Lista aprobată ieri cuprinde un număr total de 361 de solicitanți, în vreme ce numărul total al locuințelor ANL disponibile era de 90.
Garanția de chiriaș, obligatorie pentru obținerea cheilor locuinței
80 dintre aceste locuințe construite de către Agenția Națională a Locuințelor sunt în blocurile recent finalizate, situate în apropiere de hipermarketul Metro, în vreme ce zece locuințe ANL sunt în cartierul Privighetorii, situat în apropierea Gării Burdujeni. Cele zece locuințe au fost eliberate anul acesta de foștii chiriași, care au obținut o altă locuință, încât nu se mai încadrează normelor impuse de lege, de ajutorare a familiilor tinere care nu au o locuință proprie.
Cele 90 de familii cărora le-a fost făcut astfel un frumos cadou de Anul Nou, după mulți ani de așteptare, vor primi cheile locuințelor în prima parte a lunii ianuarie, dar nu înainte de a achita o garanție de 1000 de lei, dacă au primit o garsonieră, sau 1500 de lei, dacă le-a fost repartizat un apartament cu două camere.
Această garanție se reține de către municipalitate, pentru acoperirea chiriei și cheltuielilor comune, în caz de neplată.
Cei care nu achită această garanție pierd dreptul de a beneficia de locuința ANL, aceasta urmând să fie repartizată următoarei familii de pe lista de priorități, în ordinea stabilită.
Vă prezentăm mai jos lista integrală a celor care au obținut locuințe ANL: