În 2006

8,7 miliarde de lei vechi, salariul unui sucevean

– Cel mai bine plătit sucevean în cursul anului 2006 „ridica” lunar de la casierie circa 20.800 de euro, echivalentul a 108 salarii medii nete calculate la nivelul județului Suceava
– Al doilea venit din salarii obținut în anul 2006 a fost de 301.618 de lei, în timp ce pe locul al treilea se clasează o persoană cu un salariu anual de 203.190 de lei
Cel mai bine plătit sucevean în anul 2007 a câștigat, numai din salarii, suma de 877.830 de lei, echivalentul a 8,77 miliarde de lei vechi. Sumele reprezintă venitul net obținut anul trecut de o persoană care activează în domeniul sportiv, în condițiile în care până în anul 2006 topul celor mai mari salarii era dominat de manageri de firme, notari sau avocați.
Și dacă luăm în considerare locul de muncă al celui mai bine plătit sucevean, mai mult ca sigur că acesta este fotbalistul echipei Steaua, Dorin Goian. Practic suceveanul cu cel mai mare salariu a ridicat în fiecare lună nu mai puțin de 73.152,5 lei, adică peste 700 milioane de lei. Mai mult, echivalentul în euro al salariului anual al acestuia este de aproape 250.000 de euro, în timp ce lunar “ridica” circa 20.800 euro (la un curs mediu în anul 2006 de 3,5245 de lei/euro).
Și dacă ar fi să luăm în calcul că în anul 2006 la nivelul județului Suceava salariul mediu net a fost de 677 de lei, „norocosul salariat”, ridica lunar nu mai puțin de 108 astfel de salarii. Cu toate acestea, venitul celui mai bine plătit sucevean pălește în fața celui mai mare salariu brut înregistrat la nivelul municipiului București, acesta fiind de 5,32 milioane de lei.
În clasamentul întocmit de DGFP Suceava, locul al doilea în topul celor mai bine plătiți salariați, la mare diferență de primul clasat, este ocupat de o persoană care, numai din salarii, a obținut suma 301.618 lei. Pe locul al treilea se află un sucevean cu un venit anual din salarii de 203.190 de lei. „Top 5” al celor mai mari salarii obținute în județ este completat cu două sume mai „modeste”, în comparație cu ceilalți trei suceveni. Astfel, locul patru este ocupat de un salariu de „doar” 179.331 de lei, în timp ce salariul anual al persoanei clasate pe ultimul loc este de 172.000 de lei.
Demn de remarcat este faptul că în comparație cu anul 2005, în 2006 se poate constata un salt mai mult decât semnificativ în ceea ce privește valoarea venitului obținut de o persoană, doar din salarii. Și aceasta deoarece în anul 2005, cel mai mare venit salarial brut a fost de aproximativ 220.000 de lei. La această valoare, acest venit reprezintă aproximativ un sfert din cel mai mare salariu anual obținut în anul 2006 în județul Suceava.

Recomandări

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți