81 de dosare depuse pentru cinci posturi disponibile la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava



Teatrul „Matei Vișniec” Suceava
Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Zeci de actori din toată țara vor să se alăture echipei actuale de la Teatrul ”Matei Vișniec” Suceava.

După ce noua conducere a teatrului sucevean a obținut aprobarea conducerii Primăriei Suceava pentru a mări echipa de actori, dar și cea administrativă, a fost organizată o selecție pentru patru posturi de actori și unul de operator lumini.

Perioada de depunere a dosarelor s-a încheiat miercuri, 10 septembrie.

”Vă mulțumim pentru că doriți să vă alăturați echipei TMMVS! S-au adunat 81 de dosare. Sunteți minunați și abia așteptăm să vă cunoaștem! Rămâneți pe recepție, urmează să anunțăm cine se califică pentru etapa următoare”, au anunțat reprezentanții teatrului sucevean.

Pentru fiecare dintre posturile disponibile au fost impuse condiții specifice de participare.

Astfel, pentru actori s-au solicitat studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de studii: Teatru și artele spectacolului (Actorie).

Pentru ”actor gradul IA (S)” se căută un bărbat cu vârsta peste 50 ani și vechime în specialitate de minimum 6 ani și 6 luni.

Pentru ”actor gradul I (S)” se căută o femeie cu vârsta peste 30 ani, cu vechime în specialitate de minimum 3 ani și 6 luni.

Pentru actor gradul II (S) vechimea în specialitate trebuie să fie de minimum 6 luni.

Pentru postul de ”actor gradul debutant (S)” nu se solicită vechime în domeniu.

Pentru postul de ”operator lumini” se solicită studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul: Științe inginerești, Inginerie electrică, electronică și telecomunicații, Ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației, Inginerie mecanică, mecatronică.



Recomandări