– Retrocedarea pădurilor Arhiepiscopiei i-ar lăsa fără obiect de activitate, iar singura lor scăpare e să se angajeze la ocoalele silvice private
Programul național de restructurare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva ar putea duce la concedierea colectivă a aproape 80% din angajații Direcției Silvice Suceava.
Conform directorului Direcției Silvice Suceava, Valerian Solovăstru, acest lucru ar fi posibil numai în condițiile în care pădurile revendicate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților ar fi retrocedate.
„Programul de restructurare aprobat de Guvern prevede reduceri de personal la Direcțiile Silvice la care suprafața administrată a scăzut, ca urmare a retrocedărilor. În cazul județului Suceava, restructurarea ar putea ajunge și la aproape 80% din personal, dacă vor fi retrocedate pădurile revendicate de Arhiepiscopie. De fapt, cam toți care ar pleca de la noi vor fi angajați la ocolul silvic privat care administrează pădurile Arhiepiscopiei, pentru că și acolo trebuie asigurata paza și să fie efectuate lucrări silvice”, a declarat Valerian Solovăstru.
Directorul celei mai mari direcții silvice din țară a precizat că în prezent nu se pune problema reducerii numărului de angajați, pentru că în majoritatea cazurilor de păduri retrocedate, proprietarii acestora au încheiat contract tot cu Direcția Silvică Suceava, încât volumul de muncă este același.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a solicitat retrocedarea unei suprafețe de 192.000 hectare de pădure, prin Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.
Practic, dacă instanțele judecătorești vor decide ca Arhiepiscopia să fie împroprietărită cu cele 192.000 de hectare, Direcției Silvice Suceava îi vor mai rămâne în administrare doar 50.000 de hectare de pădure din fondurile statului.
Concedieri colective pentru un număr de 7.048 salariați
Conform unei decizii a Guvernului, până la 31 decembrie 2008 trebuie finalizat programul de restructurare a Romsilva, care prevede concedieri colective pentru un număr de 7.048 salariați.
Inițial, programul trebuia finalizat în primul trimestrul al anului 2007, dar până la sfârșitul anului 2006 au fost concediați 798 salariați, iar în primul trimestru al anului 2007 au fost concediați încă 195. Potrivit noilor prevederi, în semestrul al doilea al anului 2007 vor fi concediați colectiv un număr de 1.876 salariați ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Restul de 4.179 salariați vor fi concediați în cursul anului 2008.





