8 ani și 5 luni de închisoare pentru fostul senator Ilie Niță



Ilie Niță
Ilie Niță

Fostul senator ALDE, ulterior PSD, a fost condamnat luni de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă de 8 ani și 5 luni de închisoare cu executare, pedeapsă care rezultă din mai multe infracțiuni. Ilie Niță a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală pentru care a primit două pedepse, una de 2 ani și alta de 7 ani de închisoare. De asemenea, fostul senator a fost găsit vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, faptă pentru care a fost condamnat la 2 ani de închisoare. Instanța supremă l-a mai găsit vinovat și pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații, faptă pentru care a pronunțat o condamnare de 3 luni de închisoare. Fostul parlamentar a fost achitat însă pentru acuzațiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Cealaltă persoană din acest dosar, avocatul Florin Ivanovici, a fost achitat pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Tot achitare s-a decis și pentru inculpata Casa de Insolvență Bucovina IPURL pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. În schimb, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au condamnat-o pe Niculina Niță, soția fostului senator, la 6.000 de lei amendă penală (corespunzătoare pentru 120 zile-amendă a câte 50 lei pe fiecare zi) pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată (4 acte materiale). Tot față de Niculina Niță s-a decis achitarea pentru infracțiunea de folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane, în formă continuată. Un alt inculpat din dosar, Ilie Chitic, a fost, de asemenea, achitat pentru infracțiunea de uz de fals, în formă continuată.
Instanța supremă a mai decis să condamne persoana juridică SC TEONA BUILD SRL, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, la pedeapsa de 18.000 de lei amendă penală (corespunzătoare pentru 180 zile-amendă a câte 100 lei pe fiecare zi).
Judecătorii au admis și partea civilă din dosar și l-au obligat pe Ilie Niță la plata către partea civilă Statul român prin Administrația Națională a Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a sumei de 580.341 de lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale (402.323 lei – TVA, 162.062 – impozit pe profit și 15.956 lei – impozit pe venitul microîntreprinderilor), precum și a accesoriilor fiscale aferente prejudiciului reținut, calculate de la data scadenței obligației de plată și până la data achitării efective. Menține măsura asiguratorie a sechestrului, instituită prin ordonanță a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava. Soluția nu este definitivă și poate fi contestată tot la Înalta Curte de Casație și Justiție, la completul de cinci judecători.
Care sunt acuzațiile din dosar
Potrivit unui comunicat postat în 2018 pe site-ul DNA, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată s-au petrecut în perioada 2009-2017. În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și ulterior senator în Parlamentul României, Ilie Niță ar fi exercitat în fapt atribuțiile de control și administrare a unei societăți comerciale, deși, potrivit statutului societății, administrator era o altă persoană.
„Inculpatul a acționat în aceeași manieră și după intrarea societății în procedură de insolvență din dispoziția judecătorului sindic, deși prerogativele acestei funcții au fost preluate de către inculpatul Ivanovici Florin, în calitate de lichidator judiciar. În acest context, în perioada 26 aprilie 2013 – 27 septembrie 2017, inculpatul Ivanovici Florin, în calitatea menționată mai sus, la instigarea inculpatului Niță Ilie, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în sensul că: nu a condus întreaga activitate a societății comerciale respective, a tergiversat procedura de insolvență pe o perioadă de peste 4 ani, în condițiile în care activul societății se limita la patru autovehicule, din care trei nefuncționale, procedura nefiind încheiată până la momentul la care judecătorul sindic a dispus înlocuirea sa cu un alt lichidator judiciar, nu și-a precizat poziția de a menține și executa sau de a denunța un contract de parteneriat public privat încheiat anterior între societatea comercială respectivă și o unitate administrativ teritorială, despre existența căruia avea cunoștință”, se arăta într-un comunicat al DNA.
Prin aceste operațiuni, lichidatorul judiciar a facilitat continuarea activității comerciale de către Ilie Niță, în numele acelei societăți, perioadă în care acesta a realizat încasări în cuantum total de 871.518 lei, neevidențiate și nedeclarate organelor fiscale.
„În aceeași perioadă, inculpatul Niță Ilie, în calitate de administrator al aceleiași firme, dar și al SC Teona Build SRL Suceava, cu intenție, a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă, pentru activitatea comercială desfășurată inclusiv în perioada insolvenței, pentru care a încasat suma totală de 2.929.664 lei, neevidențiată contabil și nedeclarată organelor fiscale. Aceasta a avut drept consecință sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în cuantum total de 693.289 lei”, se mai menționează în comunicatul DNA.
Sechestru pe bunurile lui Ilie Niță
Procurorii DNA Suceava au explicat și care a fost implicarea soției lui Ilie Niță în acest dosar.
„În perioada 2016-2017, inculpata Niță Niculina, în calitate de reprezentant al autorității contractante (grădinița al cărei director era) și de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, cu încălcarea dispozițiilor legale, a semnat mai multe documente esențiale întocmite în procedurile de achiziție publică derulate, fapt ce a determinat ca soțul său, inculpatul Niță Ilie, având calitatea de administrator în fapt a două societăți comerciale, printre care și SC Teona Build SRL, să obțină, în mod indirect, foloase patrimoniale în cuantum total de 146.552 lei, reprezentând totalul valorii a patru contracte de execuție lucrări. În același context, în scopul adjudecării celor patru contracte de lucrări inculpatul Niță Ilie a folosit mai multe înscrisuri falsificate cu ocazia organizării licitațiilor.
În același interval de timp, inculpata Niță Niculina a consemnat în fals în declarațiile date în calitate de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor că nu are nici un interes de natură să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor, în condițiile în care cunoștea că soțul său, inculpatul Niță Ilie, era administratorul în fapt al celor două societăți comerciale care au adjudecat contractele menționate anterior. În perioada 2014-2017, inculpatul Niță Ilie, cu intenție, a omis să consemneze veniturile în valoare totală de 2.041.482 lei, încasate în nume propriu, dar obținute sub aparența derulării activității comerciale a societăților pe care le controla. În lunile ianuarie-februarie 2018, inculpatul Chitic Ilie, în calitate de administrator al SC Teona Build SRL Suceava, cu scopul de a induce în eroare organele judiciare, a depus la dosarul cauzei un înscris falsificat intitulat «contract de subantrepriză nr. 14 din 18.02.2013». Ulterior, o copie a aceluiași document a fost depus de inculpat și la Primăria municipiului Suceava – Direcția Patrimoniu”.
Până la o soluție definitivă, conform Codului de procedură penală, persoanele în cauză se bucură de principiul prezumției de nevinovăție.



Recomandări

O femeie care dorea să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toți banii din cont

O femeie care dorea să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toți banii din cont
O femeie care dorea să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toți banii din cont

O femeie care încerca să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toții banii din cont