79,1% rata de reușită de la examenul de bac în județul Suceava, cea mai ridicată din ultimii ani



Elevi bac
Elevi bac

79,1% dintre elevii suceveni care au susținut bacalaureatul în această vară au obținut medii de trecere, rezultatele absolvenților de liceu din acest an fiind ușor mai bune decât cele înregistrate în 2023, când promovabilitatea era în jurul valorii de 77,4%.
Au fost înscriși 5.118 elevi, 4.937 au susținut probele, iar 3.903 au fost declarați promovați.
1.033 nu au reușit să obțină peste media 6 la examenul maturității.
De menționat că un candidat este declarat promovat dacă are cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă a examenului, iar media celor trei probe este de cel puțin 6.
Cât privește mediile elevilor suceveni care au susținut examenul de final de liceu, cele mai multe se situează între 9 și 9,49 (761), respectiv 8,5 – 8,99 (682).
580 de bacalaureați au medii între 8 și 8,49, 464 au medii între 7,5 – 7,99, iar alți 420 se pot mândri cu medii mai mari de 9,5.
La nivel național, rata de reușită depășește 76%, fiind cea mai ridicată din anul 2009 până în prezent.
Știre în curs de actualizare



Recomandări