Sondaj

78% dintre studenții români petrec zilnic cel puțin trei ore în fața computerului



Mai mult de trei sferturi dintre studenții din România, respectiv 78%, petrec zilnic cel puțin trei ore în fața calculatorului, iar o treime până la șase ore, reiese dintr-un studiu realizat pentru Intel România de Hermes Advisors în centrele universitare din București, Timișoara și Cluj-Napoca.
Internetul este folosit de 72% dintre respondenți ca sursă suplimentară de studiu, mediul virtual fiind cea mai utilizată metodă de aflare a informațiilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de student, se arată în studiu.
Doar 22% preferă să folosească biblioteca, iar 6% utilizează presa scrisă sau alte metode de informare.
Cea mai preferată activitate a studenților, când accesează internetul, este comunicarea online, 65% dintre aceștia folosind acest mediu ca mijloc de comunicare, în alte scopuri decât cele profesionale.
Comunicarea online, prin intermediul diferitelor servicii, cum ar fi e-mail, mesaje instant, bloguri sau rețele sociale, reprezintă activitățile preferate ale studenților când vor să se relaxeze, indicând o tendință clară a modului în care tinerii români își petrec timpul liber pe internet.
Accesarea conținutului online are loc de cele mai multe ori de acasă, respectiv de 93% dintre respondenți. Un procent foarte mic, de numai 2% dintre studenții români, accesează conținutul online folosind computerele din sălile facultăților.
„Studiul arată că timpul petrecut în mediul online ar trebui valorificat în mai mare măsură pentru scopuri educaționale de formare sau dezvoltare profesională, iar universitățile s-ar situa în avantaj dacă ar putea dezvolta și oferi cât mai multe astfel de oportunități studenților”, a declarat, marți, într-o conferință de presă, Thomas Osburg, corporate affairs director pentru Intel Europa.
În raport se arată că, dintre studenții români, 95% au avut prima interacțiune cu PC-ul înainte de 14 ani. Jumătate din cei investigați au utilizat PC-ul prima oară acasă, iar 40% în timpul orelor de scoală generală. Totodată, 1% au interacționat prima dată cu computerul în liceu, iar 9% au lucrat prima dată cu un astfel de echipament în alte locații decât acasă sau la scoală.
„Este clar că în prezența unui computer procesul de învățare este îmbunătățit atât în orele de curs, cât și în afara lor. Studenții români urmează tendința din Europa în care computerul este considerat un mijloc de dezvoltare a unor abilități noi și de încurajare a formării de rețele utile”, a spus Osburg.
În România, 98% dintre studenți au acasă cel puțin un PC, 35% dețin două calculatoare, 14% dintre cei chestionați au mai mult de trei PC-uri, iar doar 1% nu dețin astfel de echipament. De asemenea, 94% dintre studenții intervievați au afirmat că au o conexiune la internet în locuința stabilă.
Potrivit studiului, 55% dintre studenții români folosesc acasă un desktop, iar 45% sisteme mobile. Totuși, 88% dintre aceștia au afirmat că, dacă ar fi în situația achiziționării unui PC, ar opta pentru un notebook.
Studiul a fost realizat pentru reprezentanța locală a producătorului american de procesoare Intel în perioada 1-15 octombrie pe un eșantion de 150 de studenți din anii I-III din Universitate București, Universitatea de Vest din Timișoara și din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, metoda folosită fiind chestionarul.