Procese

77 de hotărâri de Consiliu Local și 11 dispoziții de primar, atacate în instanță de Prefectură



Prefectul Constantin Harasim
Prefectul Constantin Harasim

Prefectura Suceava a cerut anul trecut instanței de contencios administrativ anularea unui număr de 77 de hotărâri adoptate de consiliile locale și a unui număr de 11 dispoziții emise de primari pe motiv că încălcau prevederile legale în vigoare. Așa indică bilanțul Instituției Prefectului pe anul 2015 la capitolul controlul legalității actelor administrative emise sau adoptate de autoritățile administrației publice locale. În cursul anului trecut au fost verificate 38.763 de acte administrative emise sau adoptate de cele 114 unități administrativ-teritoriale din județ și de Consiliul Județean, din care 5.637 de hotărâri adoptate de consiliile locale și Consiliul Județean și 33.126 de dispoziții emise de primari și de președintele Consiliului Județean.
„35.821 de acte au fost apreciate ca fiind legale direct sau ca urmare a clarificărilor ulterioare, iar 346 au fost revocate de emitent. În cazul unui număr de 1.331 de acte s-au adus clarificări, nefiind cazul de revocare, iar alte 1.177 sunt în curs de reanalizare la emitent. Ca urmare a solicitărilor primarilor unităților administrativ-teritoriale din județ, s-au acordat 143 de avize de legalitate asupra actelor administrative emise de primari sau adoptate de consiliile locale la solicitare”, se menționează în raportul semnat de prefectul Constantin Harasim. Documentul mai arată că anul trecut, la instanțele de judecată au fost instrumentate 366 de dosare în care Prefectura a avut calitatea de reclamant, majoritatea, adică 229, având ca obiect probleme de fond funciar.



Recomandări

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Un muzeu dedicat dramei copiilor din fostul „orfelinat al groazei” din Siret, pe lista de proiecte a primarului orașului, Adrian Popoiu

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50%, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50%, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie
Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50%, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie