Buni platnici

75% dintre contribuabilii rădăuțeni și-au achitat dările locale



Șeful Serviciului Impozite și Taxe din cadrul Primăriei municipiului Rădăuți, economistul Silviu Ursescu, consideră satisfăcător nivelul de încasări din primele nouă luni din anul în curs, în condițiile în care circa 75 la sută din contribuabili, persoane fizice și juridice, și-au achitat taxele și impozitele locale.
„Din analiza veniturilor proprii încasate până la finele lunii septembrie, rezultă un grad de încasare de 75 la sută față de bugetul prognozat pentru anul 2019. Acest lucru se datorează și faptului că prevederile bugetare au fost foarte largi, că au avut în vedere exportarea unor cheltuieli diversificate, dar pe partea de încasări observăm creșteri din surse impozite pe clădiri și teren, în cazul persoanelor fizice, dar și pe mijloace de transport, atât la persoane fizice, cât și la cele juridice. Concret, la impozitul pe clădiri de la persoane fizice s-a încasat 2,24 de milioane de lei, față de circa 2 milioane în aceeași perioadă din anul trecut, în cazul impozitului pe clădiri la persoane juridice încasările sunt de 4,58 de milioane de lei, mai mici față de anul 2018 cu 50.000 de lei, la impozitul pe teren persoane fizice s-au încasat 1,2 milioane de lei, încasări mai mari cu circa 88.000 de lei, la impozitul pe persoane juridice suma e de 458.000 de lei, cu 52.000 mai puțin decât anul anterior. La impozitul pentru mijloace de transport, observăm o creștere, la persoane fizice s-a încasat 1,49 de milioane de lei, iar la persoane juridice 667.000 de lei. Pe ansamblul bugetului încasările sunt de 28,26 de milioane de lei, în creștere cu circa 6 milioane de lei față de aceeași perioadă din 2018”, a precizat Silviu Ursescu. În primăria rădăuțeană este deschis zilnic un ghișeu pentru plata acestor taxe, iar în perioadele mai aglomerate se mai pune la dispoziția contribuabililor încă un ghișeu. Programul de funcționare al acestor ghișee este zilnic între orele 08.00 și 15.30.



Recomandări

Sâmbătă se deschide la Iulius Mall Suceava expoziția de animale marine gigant și dinozauri animatronici. 50 de exemplare!

Sâmbătă se deschide la Iulius Mall Suceava expoziția de animale marine gigant și dinozauri animatronici. 50 de exemplare!
Sâmbătă se deschide la Iulius Mall Suceava expoziția de animale marine gigant și dinozauri animatronici. 50 de exemplare!

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava

La Fălticeni, taxa de salubrizare se stabilește prin declarație. Cetățenii trebuie să depună documentul până pe 30 septembrie

La Fălticeni, taxa de salubrizare se stabilește prin declarație. Cetățenii trebuie să depună documentul până pe 30 septembrie