Contract semnat

7,4 milioane de lei pentru înlocuirea conductelor colmatate de peste apa Sucevei



Conductele de transport a apei uzate colectate din municipiul Suceava către stația de tratare-epurare din lunca Sucevei vor fi refăcute, pe fonduri europene, de către o firmă germană.
Firma Pfeiffer, care s-a ocupat și de modernizarea conductelor de canalizare din Suceava în cadrul proiectului ISPA, a câștigat licitația de reabilitare a sifonului invers de pe râul Suceava, finanțată prin Programul Operațional Sectorial (POS Mediu).
„Este vorba de conductele colmatate sau rupte de viituri care asigură transportul apelor uzate înspre stația de tratare-epurare. Ele au mai fost reparate în 2004 pe fonduri daneze, dar o parte din conducte s-au colmatat, s-au distrus la viituri, încât, pentru a asigura o funcționare normală a sistemului de epurare a apelor uzate, trebuie să înlocuim aceste conducte”, a declarat primarul Ion Lungu.
Valoarea lucrării este de aproximativ 7,4 milioane de lei, termenul de realizare fiind de 16 luni.
În această perioadă este inclusă și partea de proiectare, astfel încât lucrările vor putea începe în cel mai bun caz în primăvară.