Primăria Suceava

7,3 milioane de euro pentru reabilitarea blocurilor din centrul Sucevei



Primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat cum vor arăta blocurile din Centru după reabilitare
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat cum vor arăta blocurile din Centru după reabilitare

Municipalitatea suceveană a fost mandatată de către asociația de proprietari din zona centrală să se ocupe de renovarea energetică a clădirilor rezidențiale, valoarea totală a proiectului fiind de 7,3 milioane euro. Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar proprietarii apartamentelor nu au nimic de plătit.
Edilul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că semnarea „contractelor de mandat” s-a făcut pentru Lot 1 și Lot 2, iar proiectul prevede reabilitare moderată pentru o parte din imobile, în vreme ce altele sunt încadrate la reabilitare aprofundată, cu mult mai multe intervenții, inclusiv la structura de rezistență.
„În ședința de Consiliu Local din 28.09.2023 sunt pe ordinea de zi documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții din cadrul proiectului „Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a Municipiului Suceava din cadru Asociației de proprietari Centru.”
Valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, este de 36.121.116,81 lei (aprox. 7.300.000 euro)”, a explicat primarul Ion Lungu, inițiator al proiectului.
Soluțiile propuse sunt: lucrări pentru reabilitarea acoperișului, lucrări asupra elementelor nestructurale, lucrări de reabilitare termică, lucrări de intervenții la instalații.
După tipul de intervenții necesare fiecărui imobil, acestea sunt pe două categorii:
a. reabilitare moderată:
– Bloc 6 (sc. A+B+C) str. Stefan cel Mare nr. 4
– Bloc 2A, str. Vasile Alecsandri nr. 6
– Bloc 2B, str. Vasile Alecsandri, nr. 4
b. reabilitare aprofundată:
– Bloc 4 Hotel (scara A+B+C+D), str. Nicolae Bălcescu nr. 4
– Bloc 1A, str. Dimitrie Onciu nr. 10
– Bloc 1B, str. Nicolae Bălcescu nr. 6
– Bloc 1C, str. Nicolae Bălcescu nr. 8
O idee propusă de specialiști, în principal arhitecți, a fost ca fațadele clădirilor din zona centrală a municipiului Suceava să fie ornate cu plante verzi, cățărătoare, rezistente inclusiv iarna, la finele lucrărilor de reabilitare termică. Propunerea, care ar fi făcut centrul Sucevei să fie mult mai „verde”, a fost respinsă de proprietarii locuințelor, încât s-a renunțat la ea.



Recomandări

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 4 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 5 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare
Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 5 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare

Mobilizare impresionantă pentru stoparea transformării Casei de Cultură din Câmpulung în spații comerciale și reluarea activităților culturale

Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic
Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic