Au călcat strâmb

71 de polițiști, sancționați de comanda IPJ Suceava, în 2007

Nu mai puțin de 71 de polițiști, dintre care 10 ofițeri, au fost sancționați în 2007, pentru fel de fel de abateri disciplinare, a anunțat, ieri, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț.
„Comparativ cu anul 2006, se constată o reducere cu 8,9% a numărului polițiștilor sancționați pentru încălcarea deontologiei profesionale, fiind îndeplinit obiectivul stabilit de întărire a disciplinei în rândul personalului, a prevenirii și combaterii corupției interne”, a declarat Todiruț.
Unul dintre ultimii polițiști „taxați” de șefi în 2007 a fost agentul Marius Boboc din cadrul Poliției Broșteni, care s-a izbit cu mașina de serviciu într-un podeț și a părăsit apoi locul faptei, abandonându-și autoturismul.
Adus în cele din urmă la sediul Poliției Broșteni, agentul Boboc a început să facă scandal, luându-și la rost colegii. Agentul s-a dat în spectacol și în momentul în care i s-a cerut să sufle în alcooltest.
Marius Boboc a fost dat afară din Poliție și s-a ales și cu dosar penal pentru abuz serviciu contra intereselor publice și refuzul de a se supune recoltării probelor biologice.
Dezbrăcat de uniforma de polițist a fost și agentul Dumitru Irimia, din cadrul postului de poliție Moldovița, care acuzat a asistat la o bătaie fără să intervină deloc, agresiune în urma căreia victima a fost la un pas de moarte.
„Pe care l-am prins că a greșit, l-am sancționat”, a subliniat Todiruț.

Recomandări

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis