Cercetări poliție

7.000 de euro și 5.000 de lei, furați din casa a doi bătrâni

Doi bătrâni din comuna Drăgoiești, în vârstă de 81, respectiv 75 de ani, au fost lăsați fără economiile strânse de-a lungul anilor de doi tineri necunoscuți care au venit la gospodăria păgubiților, sub pretextul de a cumpăra cupoane de călătorie.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, furtul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16.00.
Cei doi bătrâni se aflau la domiciliu, când în curtea casei lor au apărut cei doi tineri necunoscuți, care i-au întrebat dacă nu au de vânzare cupoane de călătorie pentru pensionari.
Unul dintre ei s-a arătat interesat, chipurile, să cumpere și cartofi, mergând cu bătrânul să-i arate producția. Intenția a fost de fapt de a-l lăsa singur cu bătrâna pe celălalt tânăr, care a intrat în casă cu septuagenara. Aceasta i-a dat două cupoane de călătorie, solicitând în schimbul acestora suma de 100 de lei.
Necunoscutul i-a dat femeii o bancnotă de 200 de lei, susținând că nu are bani mărunți, moment în care bătrâna a intrat într-o cameră alăturară, a scos un plic în care își ținea toate economiile familiei, respectiv 7.000 de euro și 5.000 de lei, și a luat o bancnotă de 100 de lei pe care i-a dat-o rest tânărului respectiv.
Într-un moment de neatenție al bătrânei, necunoscutul a sustras respectivul plic, după care, la scurt timp, împreună cu complicele său, au dispărut din zonă.
După aproximativ 10 minute de la plecarea acestora, septuagenara a constatat furtul plicului în care se aflau banii.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției județene.

Recomandări

Doi frați care au bătut rău un om pe stradă, arestați după ce, aflați sub control judiciar, s-au bătut și între ei

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava

1.200 de lei s-a licitat pentru un loc de parcare în Burdujeni, în lotul 1 de pe strada Păcii din municipiul Suceava