Câteva sute de copii de la grădinițele și școlile din Dărmănești au primit cadouri de Crăciun din partea primarului Dan Chidoveț. În preajma sărbătorilor de Crăciun, primarul Dan Chidoveț s-a transformat în Moș Crăciun pentru cei 700 de copii din unitățile de învățământ din această comună.
Copii de grădiniță, dar și elevii din clasele I-VIII au primit cadouri constând în dulciuri, fructe și alimente. Darurile au fost împărțite copiilor de la cele două școli din Dărmănești, precum și la unitățile de învățământ din Măriței, Călinești Enache, Călinești Vasilache și Dănila.