Investiții

70 de școli sucevene reabilitate și dotate cu utilități până la sfârșitul anului

Până la sfârșitul acestui an, în 70 dintre școlile din județul Suceava vor fi finalizate lucrările de reabilitare și de dotare cu utilități.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, inspectorul Laura Hacman, în șase școli din județ vor fi finalizate până la sfârșitul anului lucrările de reabilitare cu fonduri externe. Este vorba despre Școala nr.1 din Fundu Moldovei și școlile din Stulpicani, Băișești, Vicovu de Jos (Școala nr. 2), Voitinel și Solovăț. Alte 46 de instituții de învățământ din județ sunt în curs de finalizare prin investiții guvernamentale, în timp ce lucrările în 10 școli din Suceava, reabilitate tot cu fonduri guvernamentale, au fost deja finalizate. 18 unități școlare din județ vor fi dotate cu utilități până la sfârșitul acestui an.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IȘJ, Laura Hacman, „la nivelul județului urmează să demareze lucrările de reabilitare a campusurilor școlare de la Liceul cu Program Sportiv și Grupul Școlar Vicovu de Sus, și să se finalizeze lucrările de reabilitare ale unor instituții de învățământ pentru care nu există încă fonduri suficiente”. Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că „în privința reabilitării și amenajării școlilor cred că nu au mai fost lucrări de o așa mare amploare în ultimii 50 de ani”.

Recomandări

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE PANACI, COMUNA PANACI, JUD. SUCEAVA

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor