Oaspeți

70 de rectori ai universităților din țară și străinătate se vor reuni, săptămâna viitoare, la USV



Universitatea „Ștefan cel Mare” (USV) marchează, în această perioadă, împlinirea a 50 de ani deînvățământ superior la Suceava, reprezentanții instituției programând pentru perioada 7-13 octombrie o serie de evenimente celebrative, la care se vor alătura numeroși invitați de seamă: peste 70 de rectori, miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai Curții Constituționale și ai Băncii Naționale a României.
Totodată, în perioada 10-12 octombrie, Universitatea din Suceava va găzdui Adunarea Generală a Consiliului Național al Rectorilor.
Consiliului Național al Rectorilor (CNR) este alcătuit din rectorii universităților acreditate din România, fiind singurul organism de promovare a intereselor universităților.
În cadrul întrunirii care va fi găzduită de USV se vor dezbate următoarele teme: Legea Educației Naționale, noua metodologie de ierarhizare și clasificare a universităților din România și Metodologia ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), căreia i se vor aduce o serie de modificări.
„La sesiunile plenare ale rectorilor se vor pune în discuție componența comisiei care să lucreze la noua metodologie de clasificare a universităților din România”, a precizat prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare”.
Valentin Popa a mai menționat că „pentru evenimentele de săptămâna viitoare și-au confirmat participarea și rectori din centre universitare din Spania, Franța, Republica Moldova și Ucraina”.



Recomandări

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc
S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României