Luna viitoare, pentru evreii din toată lumea se anunță o tristă aniversare: 70 de ani de la pogromul de la Iași. La vremea aceea, în 1941, acest oraș număra o populație de 100.000 de locuitori, din care jumătate erau evrei.
Nu sunt istoric, așa că n-o să insist nici asupra focului deschis cu mitralierele împotriva evreilor convocați în curtea chesturii, nici asupra trenurilor morții, unde au fost îngrămădiți, în seara zilei de 29 iunie, cei 4.500 de supraviețuitori ai măcelului de la chestură.
N-o să zăbovesc nici asupra numărului de victime – 13.000, după unele surse; 15.000, după altele – nici asupra modului în care situația, oricum tensionată, din oraș a degenerat, în urma zvonului că evreii erau cei care îndrumau avioanele rusești, semnalizând, cu becuri roșii instalate în coșurile caselor, pozițiile optime pentru a fi bombardate.
Dacă așa ceva s-a putut întâmpla în dulcea noastră Moldovă, trebuie să-l privim cum merită nu doar pe Antonescu, ci și pe istorici precum Buzatu, care-l ridică azi în slăvi pe criminal.
Într-unul din trenurile morții formate la Iași a urcat, la 29 iunie 1941, omul de cultură Carol Drimer, prieten de-al Martei Bibescu, cel care intenționa să răspândească în lume scrisul românesc, întocmind și traducând în germană “Antologia prozatorilor români”. La 4 iulie, cadavrul lui Carol Drimer a fost debarcat la Roman și aruncat, împreună cu alte 52, într-o groapa comună.
Într-un alt tren, poate și mai cumplit, a încăput tânărul de 19 ani Bernard Popper, deja împușcat în picior, în curtea chesturii. Șase zile a durat drumul în vagoanele care nu se deschideau decât pentru a vărsa cadavrele. Destinația finală a trenului a fost orașul Călărași. Scăpând miraculos de la moarte, Bernard Popper și-a legat definitiv de Călărași, luându-și pseudonimul de Andrei Călărașu.
Andrei Călărașu a fost unul dintre regizorii români de film importanți din anii 60. După ce i-a trântit-o fiicei lui Dej că e lipsită de talent, a reușit să emigreze punând bazele televiziunii din Israel. Dar întotdeauna a recunoscut că inima sa a rămas pentru totdeauna în România.
Acuma, o să fac o mică deviație. Citind despre toate grozăviile acestea, mă întreb cum de evrei precum George Pruteanu și Nati Meir au putut face parte dintr-un partid antisemit, știți care.
Atâta tot.
