7 sept



„Desgropările din Cetatea Sucevei”
„Desgropările din Cetatea Sucevei”

„Desgropările din Cetatea Sucevei”
Desgropările la vechia cetate din Suceava se continuă și în anul acesta în chip îmbucurător. Pentru lucrările aceste au încuviințat și pentru anul acesta 300 de florini Înaltul minister de culte și instrucțiune din Viena și Înalta dietă a Bucovinei. Se află foarte numeroase monede moldovenești, svedice, turcești și polone și alte multe obiecte. S’au descoperit cărămidi cu inscripții și s’a constatat că mare parte din cetate s’a conservat acoperită fiind printre dărâmături”.
„Patria”, Anul I, nr. 30, Cernăuți, Septemvre 1897.
„Moneda hârtie”
„Moneda hârtie, emisiunea cea mai nouă, este de calitatea cea mai fină, întocmai cum era și înainte de răsboiu.Fiind astăzi mare lipsă de hârtie și de toate acestea, guvernul român a cheltuit sume imense cu tipărirea lor. Se roagă deci cu insistență ca publicul bucovinean să păstreze această monedă, cu toată îngrijirea și atenția, în starea bună în care s-a predat publicului cu ocazia schimbului coroanelor în lei. Ruperea și deteriorarea lor impune statului datoria de a le înlocui cu altele noi și aceasta ar pricinui mult averii statului”.
„Glasul Bucovinei”, Anul III, Nr. 517, Septembrie 1920.



Recomandări

Lucrări care reprezintă Pietrele Doamnei din Munții Rarău, realizate de artistul Roland Pangrati, expuse la Osaka

Lucrări care reprezintă Pietrele Doamnei din Munții Rarău, realizate de artistul Roland Pangrati, expuse la Osaka
Lucrări care reprezintă Pietrele Doamnei din Munții Rarău, realizate de artistul Roland Pangrati, expuse la Osaka