6.671 de elevi susțin luni prima probă a examenului de final de clasa a VIII-a

6.671 de elevi susțin luni prima probă a examenului de final de clasa a VIII-a
6.671 de elevi susțin luni prima probă a examenului de final de clasa a VIII-a

Luni, 27 iunie, cu începere de la ora9:00, se va desfășura prima probă din cadrul evaluării naționale a elevilor de clasa a VIII-a, respectiv proba scrisă la limba și literatura română. La nivelul județului Suceava, sunt așteptați să participe 6.671 de absolvenți ai ciclului gimnazial, care vor susține examenul în peste 160 unități de învățământ. Testarea durează două ore, timp în careelevii vor avea de rezolvat subiecte structurate pe două mari cerințe, fiecare cu mai multe sub-puncte. Elevii vor fi supravegheați de doi profesoride altă specializare decât disciplina la care se dă examen, proveniți din unitatea de învățământ respectivă,examinații fiind așezați câte unul în bancă.
De menționat că în toate centrele de examinare vor fi montate sisteme de supraveghere video și audio. Frauda și tentativa de fraudă atrag după sine eliminarea din sală și acordarea notei 1 la lucrarea respectivă.
Elevii claselor a VIII-a vor susține prima probă scrisă la evaluarea națională 2016, urmând ca la data de 29 iunie aceștia să fie testați la matematică. Afișarea rezultatelor se va face pe 1 iulie 2016, până la ora 16.00, în aceeași zi, până la ora 20.00 fiind așteptate și contestațiile. Rezultatele finale vor fi publicate marți, 5 iulie. Evaluarea națională se desfășoară, anual, într-o singură sesiune
O noutate în ceea ce privește examenul din acest an o reprezintă faptul că lucrările vor fi corectate în alte județ decât cel în care se susține evaluarea. Profesorii corectori din vor evalua, la rândul lor, lucrările elevilor dintr-un alt județ.

Recomandări

Curs gratuit pentru elevi „7 sfaturi practice înainte de a te apuca să înveți sau să citești (Cum să te organizezi)”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025