Gura Humorului

66 de poștași din toată țara se vor „bate” pentru calificarea la Balcaniadă



La Gura Humorului va avea loc sâmbătă, 13 iunie, începând cu ora 10:00, etapa națională a Marșului Factorilor Poștali, competiție sportivă ajunsă anul acesta la cea de-a 33-a ediție.
Câștigătorii primelor trei locuri la fete și ai primelor cinci locuri la băieți vor face parte din lotul care va reprezenta Poșta Română la Balcaniada Marșul Factorilor Poștali, care va avea loc, în toamna acestui an, în Turcia.
Cei mai buni poștași din țară, 33 de fete și 33 de băieți, se vor întrece pe un traseu special amenajat, de la Mănăstirea Gura Humorului la Hotelul Best Western. Fetele vor avea de parcurs un traseu de 3.000 metri, iar băieții se vor întrece pe o distanță de 7.000 metri. Cei 66 de poștași s-au calificat la etapa națională a marșului după ce au trecut de fazele județene și regionale ale competiției.
Poștașii români au obținut, de-a lungul timpului, rezultate deosebite la Balcaniadă. La ediția de anul trecut, Poșta Română a obținut locurile I la individual fete și băieți, precum și pe echipe fete, dar și locul al III-lea la echipe băieți. Organizatorii evenimentului sportiv de la Gura Humorului sunt Poșta Română și Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații.



Recomandări