6/49

65.000 de suceveni aleargă după potul istoric de la Loto



Cel mai mare câștig din istoria tragerii Loto 6/49, ajuns pentru extragerea de mâine la amețitoarea sumă de 12 milioane de euro, va aduce în agențiile Loto în jur de 65.000 de suceveni.
Estimarea, făcută de conducerea Loteriei Române, filiala Suceava, pe baza variantelor jucate până acum, ar putea fi chiar depășită, jucătorii făcându-și un obicei din a-și juca șansa duminică dimineață, în ultimele ore dinaintea închiderii agențiilor. Pentru a nu se ajunge la formarea de cozi interminabile, sucevenii sunt sfătuiți să-și joace biletele și pe parcursul zilei de astăzi, când agențiile sunt mult mai libere.
Având în vedere fondul mari de câștiguri, și jucătorii care vor ghici cinci din cele șase numere norocoase vor pune mâna pe o mică avere. Săptămâna trecută, câștigul de la categoria a II-a a fost de aproape 30.000 de lei, și are toate șansele să fie și mai mare la tragerea de mâine.
Premiul de la categoria I nu a mai fost adjudecat de nici un jucător de 21 de săptămâni. Ultimul premiu câștigat, 10 milioane de euro, reprezintă cel mai mare pot din istoria Loteriei, ce va fi depășit abia de cel care va ghici mâine sau în săptămânile următoare cele șase numere norocoase.



Recomandări

41% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună, iar un sfert dintre ei au accesat jocuri de noroc

41% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună, iar un sfert dintre ei au accesat jocuri de noroc
41% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună, iar un sfert dintre ei au accesat jocuri de noroc