Studii postuniversitare

650 de locuri bugetate pentru programele de master, propuse de USV pentru anul academic 2013-2014



USV propune 650 de locuri bugetate pentru programele de master
USV propune 650 de locuri bugetate pentru programele de master

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a publicat o situație estimativă a numărului de locuri pentru admiterea din acest an la programele de master, oferta educațională pentru anul universitar 2013-2014 fiind înaintată Ministerului Educației în vederea aprobării.
Oferta pentru licențiați promovează peste 40 de programe de studii de master, cu 1.800 de locuri, dintre care 649 sunt subvenționate de la bugetul de stat.
Potrivit reprezentanților USV, „cifrele publicate sunt estimative și reprezintă capacitatea maximă de școlarizare, aprobată de ARACIS”.
Oferta pentru sesiunea de admitere din 2012 cuprindea 400 de locuri subvenționate de la bugetul de stat, la care s-au adăugat 35 de locuri bugetate pentru studenții din Republica Moldova.
Cele mai multe locuri, pentru Facultatea de Științe Economice și Administație Publică
Absolvenții de facultate care vor să urmeze cursurile de master la Facultatea de Științe Economice și Administație Publică pot alege dintr-o ofertă bogată de domenii (Științe administrative, Administrarea afacerilor, Contabilitate, Economie). Cifrele de școlarizare propuse pentru sesiunea de admitere 2013 sunt: 175 de locuri subvenționate de la bugetul de stat și 325 de locuri cu taxă.
La Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, cifra de școlarizare la master propusă de USV pentru anul universitar următor este de 121 de locuri bugetate și 14 cu taxă. Oferta cea mai generoasă se regăsește în cadrul domeniului Știința și ingineria calculatoarelor (50 de locuri).
Licențiații care se pregătesc de admiterea la master în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport a USV au la dispoziție 50 de locuri, dintre care 29 cu taxă.
Facultatea de Silvicultura pune la dispoziția licențiaților o ofertă educațională variată, spre concurs fiind propuse 80 de locuri, dintre care 50 bugetate. Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării propune pentru 2013-2014 262 de locuri, 72 fiind fără taxă.
Facultatea de Inginerie Alimentară estimează pentru admiterea la master 2013 un număr de 150 de locuri, dintre care 76 subvenționate de la bugetul de stat.
Cât privește programele de studii de licență, oferta pentru absolvenții de liceu cuprinde peste 45 de programe de studiu, cu 2.969 de locuri, dintre care 1.444 sunt subvenționate de la bugetul de stat. Pentru programele de licență ID, USV propune pentru sesiunea de admitere 2013 un număr de 565 de locuri, capacitatea maximă de școlarizare aprobată de ARACIS.



Recomandări

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii
Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii

Noul program de licență Cinematografie, Fotografie, Media de la USV va beneficia de sesiuni gratuite de pregătire pentru admiterea din septembrie

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară
25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară