Manifestări

625 de ani de atestare documentară a Sucevei, sărbătoriți în luna august

În luna august a acestui an, locuitorii municipiului reședință de județ vor sărbători împlinirea a 625 de ani de la atestarea documentară a Sucevei.
Primarul Ion Lungu a precizat că deși sunt două date de atestare documentară a Sucevei, din 1388 – 11 februarie (care a fost sărbătorită în 2008, la împlinirea a 620 de ani), anul acesta dorește ca manifestările dedicate evenimentului să fie organizate în preajma celei de-a doua date de atestare documentară – 18 august.
„În acest an voi propune Consiliului Local să sărbătorim 625 de ani de atestare documentară în perioada 15-18 august, când este o perioadă frumoasă, de vară, și mai este și o zi liberă – 15 august”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Manifestările dedicate acestui eveniment ar putea fi sincronizate cu cele ale Festivalului Medieval din Cetatea de Scaun și cu Proiectul „Perle Medievale”, de promovare a cetăților Suceava, Hotin și Soroca, finanțat cu cu 110.000 de euro de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova.
Cea mai veche atestare documentară a Cetății de Scaun a Sucevei, cât și prima atestare documentară a orașului Suceava sunt din timpul domniei lui Petru I Mușat.
În anul 1388, într-o scrisoare (datată la 11 februarie) adresată de principele moldav regelui Poloniei, Vladislav II Jagello, este menționată Cetatea Sucevei, și tot în acel an este pomenit, într-o enciclică emisă (la 18 august) de catolicosul Theodoros al II-lea (referitoare la organizarea ecleziastică a armenilor din estul Europei), orașul Suceava.

Recomandări

Artistul fotograf Dimitrie Balint va expune, cu prilejul împlinirii a 95 de ani, expoziția „Retrospectiva optimistă”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”