Poliția municipiului Suceava a fost sesizată joi, la ora 10.30, de un localnic de 46 de ani, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras miercuri din interiorul autoturismului o sumă de bani.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei care, în cursul zilei, în intervalul orar 13.30-14.00 și-a parcat autoturismul în fața unui hotel din Suceava, însă a lăsat geamurile de la portiere întredeschise, persoane necunoscute au forțat sistemul de închidere și din interior au sustras suma de 6.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
Polițiștii atrag atenția cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar și cu privire la locațiile de parcare și la bunurile pe care cetățenii le lasă în interiorul autoturismelor.
Pentru a preveni furturile din auto, polițiștii recomandă:
– nu parcați autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoții pot acționa nestingheriți;
– nu lăsați în interiorul autoturismului acte sau alte valori;
– în timpul zilei asigurați-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;
– când părăsiți autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciți cu timpul dumneavoastră și asigurați portierele; indicat ar fi și cuplarea sistemului de alarmă;
– nu lăsați în autoturism bunuri de valoare, genți sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoților; aceștia acționează atât în parcările aglomerate cât și din mers, încercând portierele mașinilor staționate;
– dacă la bordul autoturismului aveți montată aparatură electronică de valoare, gen, radio casetofoane scumpe sau CD playere, sisteme de navigație, stații auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopții;
– încercați să montați aparatura audio pe un sistem tip șină, cu fișe, care să permită o deconectare ușoară și fără riscuri;
– nu lăsați niciodată în autoturism actele mașinii;
– nu lăsați în mașină bani, cărți de credit, ordine de plată sau alte obiecte; obiceiul de a încuia în torpedou banii, atrage de obicei atenția;
– cumpărați-vă și dotați-vă autoturismul cu sisteme sigure antifurt pentru portiere, portbagaj și nu în ultimul rând pentru rezervor.