Aproximativ 600 de tineri, absolvenți a diferite forme de învățământ în 2012 și care au intrat în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava ca șomeri, continuă să figureze ca persoane în căutarea unui serviciu și în iunie 2013, la aproximativ un an de la momentul în care și-au finalizat studiile.
Statisticile AJOFM Suceava mai arată că dintre absolvenții din 2012 care au intrat în baza de date a agenției doar 360 au reușit să se angajeze. Cu alte cuvinte, după cum reprezentanții AJOFM Suceava au subliniat în numeroase rânduri, tinerii absolvenți care nu au mai lucrat își găsesc cu greutate un job.
Această situație statistică nu foarte îmbucurătoare, dar totuși deloc surprinzătoare, se menține în condițiile în care peste puțină vreme absolvenții promoției 2013, care nu mai urmează și alte studii în continuare, se pot înscrie în baza de date a AJOFM, pentru a căuta un loc de muncă și, dacă este cazul, pentru a solicita șomaj.
AJOFM Suceava a anunțat că absolvenții de liceu care finalizează studiile în următoarea perioadă și doresc să se înregistreze în evidențele agenției în vederea începerii carierei profesionale pot beneficia de indemnizația de șomaj pe perioada căutării unui loc de muncă numai dacă prezintă dosarul de înregistrare în termen de 60 de zile de la data absolvirii (dată care este trecută pe adeverința de absolvire sau pe diplomă). Acest termen decurge din ziua finalizării studiilor, indiferent dacă absolvenții au promovat sau nu examenul de bacalaureat.
Liceenii care nu au situația școlară încheiată pot solicita dreptul la indemnizația de șomaj după promovarea examenului de corigență.