Subvențiile pentru anul trecut, așteptate de aproape 20.000 de țărani din județul Suceava timp de un an de zile, nu au ajuns la toți beneficiarii, deși sumele necesare achitării lor au fost deblocate. Totul pleacă de la conturile bancare blocate ale țăranilor, cauză din care banii s-au întors înapoi de la bănci la Agenția de Plăți. „După ce am analizat situația, am aflat că avem 600 de beneficiari care au probleme cu contul. Deja oamenii noștri din teritoriu au primit instrucțiuni, având misiunea de a-i găsi, informa pe oameni cu privire la problemele pe care le au, și de a încerca să le rezolve problema”, a declarat Neculai Perju, directorul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava. Problemele au apărut din cauza conturilor completate greșit, a celor devenite inactive pentru că au rămas descoperite mult timp, dar și a celor completate pe un alt nume decât cel al beneficiarului subvenției. „Este mare păcat că banii sunt disponibili, dar nu ajung la oameni din cauza conturilor. Totul se poate rezolva însă ușor, cu o simplă deplasare la banca la care fermierul și-a deschis contul”, a ținut să precizeze Perju. Reamintim că în urmă cu aproximativ o lună, Agenția de Plăți București a deblocat mare parte din suma necesară achitării valorii subvențiilor care ar fi trebuit să ajungă la țărani anul trecut. Cei mai mulți beneficiari au intrat deja în posesia banilor.




