Înghesuială

60 de candidaturi pentru 31 de posturi în BPC al PNL

– Pentru funcția de președinte al PNL există o singură candidatură
Un număr de 60 de candidaturi au fost înregistrate pentru cele 31 de posturi din Biroul Politic Central al PNL până miercuri la ora 10.00, când a expirat termenul de depunere a acestora.
Conform unui comunicat al PNL remis, ieri, agenției MEDIAFAX, pentru cele șapte funcții de vicepreședinte cu atribuții specifice s-au înscris 14 persoane, pentru cele 8 posturi de vicepreședinți pe regiuni de dezvoltare s-au înscris alte 15 persoane.
De asemenea, pentru cele 15 funcții de membru în Biroul Politic Central s-au depus 30 de candidaturi.
Pentru funcția de președinte al PNL există o singură candidatură.
„Totodată, potrivit celor convenite în Delegația Permanentă din 8 ianuarie 2007, candidații la funcțiile de vicepreședinte care nu au obținut votul Congresului pentru postul ales, vor putea candida la una din funcțiile de membru al Biroului, potrivit opțiunilor fiecăruia”, precizează PNL.
La ultima ședință a Delegației Permanente s-a convenit ca depunerea candidaturilor pentru funcțiile ce vor fi alese la Congresul extraordinar să se facă până miercuri la ora 10.00, deci cu 48 de ore înainte de Congres.
Statutul care va fi aprobat la Congres va cuprinde o prevedere conform căreia depunerea candidaturilor se poate face cu cel puțin 48 de ore înainte de începutul Congresului, în timp ce actualul Statut dă libertate liberalilor de a-și depune candidatura până în ziua Congresului.

Recomandări

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava